Ioan Cantacuzino este considerat a fi fondatorul Școlii românești de imunologie și patologie experimentală. Asistent al unui om de știință laureat al premiului Nobel pentru medicină, sub îndrumarea sa, au fost fabricate vaccinuri pentru combaterea epidemiilor.

Ioan Cantacuzino (25 noiembrie 1863 - 14 ianuarie 1934) a fost medic, biolog, profesor, om de știință, academician. A obținut titlul de doctor, cu teza „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l´organisme“.

Ioan Cantacuzino a fost profesor de medicină experimentală la Facultatea de Medicină, din București (1901 - 1934), director general al Serviciului Sanitar al României (1907 - 1910), director al Institutului de Seruri și Vaccinuri, din București, Ministru al Sănătății, în perioada 1931 - 1932.

Românul a fost asistentul biologului rus I. Mecinikov (1845-1916), laureat al premiului Nobel pentru medicină, din anul 1908, care a lucrat, la Paris, la Institutul Pasteur.

Ioan Cantacuzino a fondat în anul 1901 Laboratorul de Medicină Experimentală, din cadrul Facultății de Medicină din București, dar și Institutul de Seruri și Vaccinuri, din București în anul 1921, care îi poartă numele.

Savantul român a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă, împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei.

Primele campanii antimalarice din România

A fost un remarcabil organizator al luptei antiepidemice , calitate pe care a demonstrat-o și în campania împotriva tifosului exantematic și holerei, în timpul primului război mondial (1916 - 1917). A organizat și primele campanii antimalarice, din România, fiind un pionier european al acestor acțiuni.

Pe baza concluziilor cercetărilor sale, privind vibrionul holeric, Ioan Cantacuzino a inventat o metodă de vaccinare antiholerică (numită „metoda Cantacuzino“). Această metodă apreciată de forurile internaționale, de specialitate, este și astăzi folosită în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră.

Pe baza unor procedee originale și sub îndrumarea să, au fost fabricate, în România, însemnate cantități de produse biologice, folosite în campaniile de prevenire și combatere a epidemiilor.

Vaccinul BCG, din anul 1926

Datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a două țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG (Bacilul Calmette-Guérin), având germeni cu virulentă atenuată, pentru vaccinarea profilactică contra tuberculozei, a nou-născuților.

Institutul de Seruri și Vaccinuri, din București, poartă numele acestui remarcabil savant român.

În anul în care se împlinesc 159 de ani de la nașterea profesorului Ion Cantacuzino, reprezentanții institutului care îi poartă numele aduc în atenție câteva dintre multele evocări ale unor personalități contemporane profesorului Ion Cantacuzino din diferite instituții și societăți științifice, din țară și din străinătate, dar și din presă vremii.

Dl. Emile Borel, președintele Academiei de Științe din Paris spunea despre savantul român: „Cantacuzino și-a împărțit viața între patria să, România și Franța care a fost pentru el o patrie de adopție. A petrecut mult timp la Institutul Pasteur unde a fost iubit, admirat și apreciat. A fost unul dintre cei mai importanți artizani a relațiilor intelectuale între țară să și Franța.”

La rândul său, dr. Marius Nasta, spunea: „Cu Institutul de Seruri și Vaccinuri a înzestrat țară cu un organism, că un factor de apărare a sănătăței publice cât și că centru de cercetări și învățământ.”

Prof. dr. I. Hațieganu spunea despre Cantacuzino că a fost medicul curant al românilor: „Într-adevăr Cantacuzino, alături de Babeș, se pot consideră că întemeietorii școlii științifice medicale române. Că reprezentant tipic al doctrinei pasteuriene care concepe că scop al medicinei combaterea bolii, a mizeriei și a ignoranței, Cantacuzino punându-se în fruntea luptei contra bolilor sociale, s-a impus că medicul curant al întregii națiuni române.”