Iohannis a promulgat legea de instituire pe 2 august a Zilei naţionale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru instituirea pe 2 august a Zilei naţionale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen.

La 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, cei 2.897 de romi rămaşi în viaţă au fost exterminaţi în camerele de gazare.

"Se instituie ziua de 2 august ca Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen. Anual, cu prilejul Zilei naţionale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen, se pot organiza acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi acţiuni cu tematică specifică dedicate acestei zile. Ministerul Culturii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări dedicate acestui eveniment", prevede proiectul de lege.

"N-au existat supravieţuitori romi sau sinti în lagărele de concentrare de la Auschwitz. Josef Mengele a manifestat interes în mod deosebit pentru romi şi i-a supus unor experimente îngrozitoare", argumentează în expunerea de motive iniţiatorul propunerii legislative, Vasile Daniel, deputat al Grupului minorităţilor naţionale din partea formaţiunii Partida Romilor "Pro Europa". AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

3 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății

4 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

5 Afirmațiile controversate ale lui Robert Negoiță: susține că un director privat s-a făcut șofer la STB pentru bani