Iohannis a promulgat Legea privind pensiile militare de stat

Iohannis a promulgat Legea privind pensiile militare de stat

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a Legii privind pensiile militare de stat, anunță Adminstrația Prezidențială.

Actul normativ a fost adoptat pe 30 iunie de Camera Deputaților și prevede că baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate.

Potrivit legii, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art.3 lit.a)—c). La media obținută se adaugă un spor de până la 15% în condițiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

Actul normativ prevede totodată că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Președintele Iohannis a mai promulgat Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2014 pentru modificarea și completarea Art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR