Iohannis: Am avut o întâlnire foarte bună cu Macron; am discutat despre Schengen

Trimisul special al AGERPRES, Mădălina Cerban, transmite: Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că a avut o întâlnire foarte bună cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cu care a discutat inclusiv despre Schengen.

"Am avut o primă întâlnire așezată, bilaterală, cu președintele Macron. Am abordat, într-un timp foarte scurt, multe teme foarte importante pentru noi, pe colaborare și bilaterală, și în formate europene. Am discutat despre colaborări, de exemplu, pe Schengen. Am discutat despre colaborarea pe care o pregătim pentru sezonul cultural. Am discutat despre mult vehiculata directivă pe detașarea muncitorilor", a afirmat Iohannis, care s-a întâlnit cu Macron, vineri dimineață, în marja Consiliului European de la Bruxelles.

Totodată, Iohannis a precizat că a convenit cu Macron să lucreze împreună pentru a întări formate europene.

"Am convenit să lucrăm împreună pentru a întări formate europene. Am propus, printre altele, ca proiectul bugetului zonei Euro propus de președintele Macron să fie deschis și pentru alții, de exemplu pentru noi, care acum nu suntem membri în zona Euro, dar avem acest obiectiv și suntem interesați să colaborăm din timp pe acest proiect. Pe scurt, o întâlnire foarte bună", a arătat Iohannis.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul