Iohannis: Am explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu e o soluție bună și ar putea duce la scindare

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după reuniunea Consiliului European, că a explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu este o soluție bună și că, "in extremis", ar putea duce la scindarea Uniunii.

El a arătat că vineri s-a discutat informal despre Declarația care va fi adoptată la Roma, care a fost pregătită într-o primă formă.

"Cu toții — 27 — ne-am referit la acest text propus. Contrar așteptărilor multor analiști nu s-a discutat viitorul UE, ci s-a discutat textul care va fi cu siguranță la Roma, un text care subliniază realizările Uniunii de până acum, arată nivelul de ambiție pentru viitor. În ansamblu, ne dorim un text pozitiv care ne dă curaj să continuăm în Uniunea Europeană. Nu s-a putut discuta despre ambițiile de viitor și fără a avea mici mențiuni legate de felul cum vedem noi cu toții viitorul Uniunii Europene, iar în acest context am explicat colegilor și colegelor de ce o Europă cu mai multe viteze nu este o soluție bună, dimpotrivă, este o soluție care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene", a afirmat Iohannis.

Potrivit șefului statului, în continuare, liderii europeni se vor concentra pe textul care va fi semnat la Roma, după care vor urma discuțiile referitoare la Carta Albă prezentată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

"Vom încerca într-un an, maximum doi ani să conturăm felul în care vedem noi cu toții împreună viitorul Uniunii Europene", a spus Iohannis.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă