Iohannis: Aşa-numita reformă a salariilor, un eşec; pilonii pe care se construieşte un stat, puşi în pericol de astfel de reforme

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent sâmbătă la Colegiul Naţional Inochentie Micu Clain, a apreciat că pilonii pe care se construieşte un stat modern şi eficient au fost puşi în pericol în cursul ultimului an prin "aşa zise reforme", precum cea a salariilor, care s-a dovedit a fi un eşec.

"Îmi doresc o ţară puternică, bine ancorată în Europa şi în valorile europene. Independenţa şi autonomia instituţiilor, funcţionarea statului de drept, stabilitatea fiscală, o politică externă predictibilă - nu chiar aşa ca acum - o politică externă responsabilă sunt pilonii pe care se construieşte un stat modern şi eficient. (...) Pentru a evita catastrofe politice, care până la urmă se răsfrâng asupra fiecărui român, trebuie să fim înţelepţi şi să acţionăm astfel încât să construim o Românie solidă şi europeană, şi acum, dar şi pentru viitor", a afirmat preşedintele Iohannis.

El a arătat că tocmai aceşti piloni au fost "puşi în pericol" în cursul ultimului an prin "aşa-zise reforme" ale guvernării actuale, un exemplu în acest sens fiind măsurile luate de Guvern în domeniul salarizării, şeful statului punctând că acestea reprezintă de fapt "un eşec", nu pot fi numite ca o reformă.

"Tocmai lucrurile pe care le-am menţionat - independenţa instituţiilor, autonomia instituţiilor, statul de drept, stabilitatea fiscală - tocmai acestea au fost puse în pericol în cursul ultimului an prin aşa-zise reforme, printre care vă amintesc doar ultima, aşa numită reformă a salariilor. Cum să înţeleagă un om de rând că i se promite o creştere de 25%, dar după scurt timp se mută contribuţiile sociale de la angajator la angajat, şi în loc să îi crească salariul, chiar unii au păţit să le scadă salariile. Or, aşa ceva nu putem să numim reformă, aşa ceva este un eşec. Astfel de eşecuri trebuie evitate, pentru că ele au repercusiuni în timp", a spus Iohannis. (continuă) AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

4 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?