Iohannis atrage atenția că este nevoie de o schimbare de perspectivă: Nu putem ști când se va încheia războiul

Iohannis atrage atenția că este nevoie de o schimbare de perspectivă: Nu putem ști când se va încheia războiul

Președintele Klaus Iohannis a atras atenția că este nevoie de schimbarea perspectivei privind ajutorul oferit refugiaților ucrainei, motivând că nu știm când se va încheia războiul.

Președintele a subliniat că nu putej știi când se va încheia războiul FOTO Arhivă

Președintele a transmis că „trebuie să admitem că nu putem ști când acest război neprovocat se va încheia”, susținând că „astfel, se impune o schimbare de perspectivă asupra mecanismelor de sprijin pentru refugiați, de la o abordare temporară, la una pe termen mediu și lung”.

Șeful statului a arătat că România a lansat deja, la sfârșitul lunii iulie, Planul Național de Măsuri pentru Protecția și Incluziunea Persoanelor Strămutate din Ucraina și a Beneficiarilor de Protecție Temporară.

„Integrarea refugiaților în societățile țărilor-gazdă este un proces complex, cu provocări diverse, care necesită eforturi coordonate și susținute din partea tuturor actorilor implicați: autorități centrale și locale, societate civilă, organizații internaționale, precum și mediul de afaceri și cetățeni”, a explicat președintele Klaus Iohannis, arătând că „este important ca refugiații ucraineni să fie protejați și să primească tot sprijinul necesar, indiferent de statul membru în care se află în prezent”.

„Prin urmare, este necesar ca guvernele noastre, societatea civilă și organizațiile internaționale să acționeze împreună pentru a identifica barierele și obstacolele, potențiale sau existente, cu care persoanele strămutate s-ar putea confrunta, dar și pentru a-și împărtăși cunoștințele și bunele practici în abordarea acestor provocări”, a continuat șeful statului.

Refugiații ucraineni trebuie să aibă acces la bunuri și servicii publice

Potrivit președintelui, „garantarea accesului la bunuri și servicii publice într-un mod nediscriminatoriu este o precondiție esențială, alături de includerea refugiaților în sistemele publice de sănătate, în sistemele de educație și pe piața forței de muncă, precum și oferirea unor oportunități pentru locuire. Toate acestea necesită modificări legislative și angajamente financiare uriașe, care trebuie să fie asumate, împreună, de către comunitatea europeană”.

„Trebuie să ne asigurăm că viitorul generațiilor tinere de ucraineni nu este pus în pericol în această perioadă. Accesul la o educație de calitate și favorabilă incluziunii pentru copii și tineri este o condiție prealabilă pentru protejarea dezvoltării acestora”, a mai spus președintele în contextul în care mai mulți copii ucraineni au început anul școlar în România.

Președintele a explicat că primul pas este depășirea barierelor lingvistice pentru a facilita incluziunea și integrarea copiiilor din Ucraina. „Prin asigurarea mijloacelor necesare pentru ca refugiații să învețe limba țării-gazdă, ei se pot adapta mai bine la noul mediu în care se află și au, astfel, posibilitatea de a participa activ la viața socială, economică și culturală”, a mai transmis președintele, arătând că, „pe termen lung, acest lucru va consolida coeziunea europeană și va contribui la construirea unei identități europene”.

„Prin programele desfășurate, trebuie să oferim refugiaților șansa de a se dezvolta în continuare și de a deveni independenți din punct de vedere financiar, fără a se baza pe sprijinul oferit de autoritățile țărilor-gazdă”, a mai susținut Klaus Iohannis, explicând că „refugiații pot aduce plusvaloare comunităților gazdă, fiind activi pe piața muncii și oferind experiența lor în diferite domenii”.

Deschiderea sectorului privat

Astfel, potrivit președintelui, „trebuie să încurajăm sectorul privat să fie deschis către această nouă oportunitate, asigurându-ne, totodată, că persoanele strămutate au acces la toate pârghiile de care au nevoie pentru a combate șomajul sau supracalificarea”, iar „un aspect important în această privință îl reprezintă recunoașterea diplomelor și calificărilor refugiaților, precum și garantarea accesului la oportunități de învățare pe tot parcursul vieții, atât pentru formarea academică, cât și profesională”.

Președintele a mai subliniat că rebuie consolidate mecanismele de combatere a muncii nedeclarate sau ilegale și că trebuie ca „toate procesele și deciziile privind refugiații să fie transparente și comunicate în mod eficient, pentru ca aceștia să capete încredere în autoritățile țărilor”.

„România va continua să fie alături de Ucraina și de cetățenii săi curajoși, oferindu-le sprijin deplin pe perioada șederii lor, precum și oportunitatea de a-și reconstrui viețile în țara noastră. În timp ce ucrainenii continuă să lupte pentru suveranitatea, libertatea și democrația lor, noi trebuie să ne continuăm eforturile comune și neobosite pentru a le proteja familiile și pe cei dragi lor, care au fost forțați, de mai bine de șase luni, să-și lase în urme casele”, a mai transmis șeful statului cu privire la refugiații afectați de războiul din Ucraina.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...