Iohannis cere o prezență militară americană crescută în Flancul Estic

Iohannis cere o prezență militară americană crescută în Flancul Estic

Președintele României a subliniat că statele participante la Summitul de la Varșovia trebuie să continue să sprijine ferm Ucraina și a cerut o prezență americană crescută în Flancul Estic, dar și o strategie pentru securitatea Mării Negre.

Președintele Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Este extrem de relevant faptul că ne întâlnim, din nou, în Formatul București 9 – pe care l-am lansat în 2015, alături de Președintele Duda – acum când ne apropiem de marcarea unui an de la revenirea războiului în Europa. Acest război a adus doar suferință și deznădejde, crime și strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent și nesiguranță. Noi, liderii de pe Flancul Estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câștiga acest război”, a afirmat Klaus Iohannis,

România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv și o amploare transatlantice și salut prezența astăzi a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, care reconfirmă substanța Formatului București 9 și angajamentul Administrației SUA față de securitatea Flancului Estic. Acest angajament este extrem de solid și vizionar: o prezență militară americană crescută – care trebuie să continue – și pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră. Salut, de asemenea, participarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, pentru coordonarea deschisă și oportună”, a completat șeful statului.

Amenințarea rusă

Acum aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană și euroatlantică și sistemul internațional bazat pe reguli. Rusia acționează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia și Ucraina. Astăzi, acești parteneri beneficiază de sprijinul Aliaților pentru reziliența pe termen lung, care le este necesară pentru obținerea unei păci durabile, stabilitate și prosperitate. De asemenea, sprijinim cu tărie perspectiva euroatlantică a Ucrainei”, a completat președintele României.

Klaus Iohannis a cerut ca toate statele să fie mai ferme pentru descurajarea Rusiei înrăzboiul început acum un an. „Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta. NATO este puternică și dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi. B9 este mai puternic ca oricând. Aștept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius”, a conchis președintele României.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia