Iohannis despre dubla cetățenie româno-spaniolă: Nu există o soluție foarte simplă

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis se declară optimist că, într-o perspectivă rezonabilă, vor fi găsite soluții în problema dublei cetățenii româno-spaniole. Această chestiune a fost abordată luni în cadrul întrevederii pe care șeful statului român a avut-o la Madrid cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, în contextul vizitei oficiale pe care Iohannis o efectuează în Regatul Spaniei.

"E una din temele care este importantă pentru mulți români și trebuie să știți că am abordat această chestiune. Nu există o soluție foarte simplă. După cum știți, există legea spaniolă care clarifică foarte clar chestiunea dublei cetățenii, când poate fi acordată, când nu poate fi acordată. Pentru România, chestiunea încă nu este foarte simplă, dar am găsit deschidere și sunt optimist că într-o perspectivă rezonabilă se vor găsi soluții și pentru această problemă", a afirmat Iohannis, după întrevederea cu premierul spaniol Mariano Rajoy.

La rândul său, șeful Guvernului spaniol a precizat că Spania este deschisă în privința acestei chestiuni, subliniind că dubla cetățenie este "o cetățenie europeană, care ne înglobează pe toți". AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români