Iohannis, despre șansele Rep. Moldova de a adera la UE până în 2030: Negocierile sunt foarte complexe

Iohannis, despre șansele Rep. Moldova de a adera la UE până în 2030: Negocierile sunt foarte complexe

Președintele României susține, referitor la aderarea Moldovei la UE până în 2030, că negocierile de aderare sunt „foarte complexe”, însă speră ca administrația din Republica Moldova să rămână pe un suiș constant”.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„Dacă toată lumea se străduiește, atunci se poate realiza în câțiva ani, dar, uitați-vă, de exemplu, în Balcanii de Vest, unde au avut suișuri și coborâșuri. Eu sper foarte mult ca administrația din Republica Moldova să rămână pe un suiș constant”, a precizat Klaus Iohannis.

Președintele României a punctat că negocierile au fost complicate atunci când România a solicitat să devină stat membru UE și că „nu trebuie să ne facem iluzii”.

„Aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe. Din punct de vedere administrativ, câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar ele sunt necesare pentru a avea garanția că toată lumea se află pe aceeași treaptă. Eu am spus-o și în deschidere, eu îmi doresc tare mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an și pentru asta și ajutăm administrația din Republica Moldova pentru a se pregăti pentru aceste negocieri. Sigur, depinde în relativ mică măsură de România, depinde de progresul făcut de administrația din Moldova și de felul cum la Bruxelles sunt văzuți pașii care s-au făcut, dar eu sunt optimist”, a declarat șeful statului român.

Totodată, Iohannis a subliniat că este foarte greu de evaluat când se termină procesul de aderare și a precizat că „știm însă din experiența noastră că durează ani de zile”.

Klaus Iohannis și șefa Parlamentului European au mers în același avion spre summit-ul CPE din apropierea Chișinăului, unde zeci de lideri se văd să discute despre probleme europene și să dea un semnal de sprijin pentru Republica Moldova și Ucraina.

Republica Moldova a găzduit joi cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), la care au fost invitaţi să participe aproximativ 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanţă de Chişinău.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprinzătorul nume ales de Polonia pentru avioanele lor F-35 / Imagini în premieră din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat

2 Anumiți „grei” din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni?

3 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

4 Interesante amănunte / Într-o veche mină din Bihor zace cheia care poate salva Europa din dependența de China

5 Degringoladă la Rapid / Săpunaru, monument de nesimțire. „Ori te lași, ori îl dai afară”