Iohannis, despre scandalul din Parlamentul European: Trebuie anchetat ca la carte. Procurorii trebuie să își facă treaba

Iohannis, despre scandalul din Parlamentul European: Trebuie anchetat ca la carte. Procurorii trebuie să își facă treaba

Președintele României este de părere că acuzațiile de corupție de la nivelul Parlamentului European trebuie anchetate „așa cum scrie la carte, fără prea multe amenajamente politice”. Șeful statului susține că „procurorii trebuie lăsați să își facă treaba”.

Klaus Iohannis și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola FOTO: Presidency

Klaus Iohannis a menționat că o susține pe președinta Parlamentului European în această problemă din cadrul instituției, iar „felul direct, corect, deschis și ferm în care a abordat aceste chestiuni este cu siguranță calea corectă”.

„O chestiune complicată, neașteptată, este scandalul care a izbucnit acum câteva zile în Parlamentul European legat de acuzații de corupție și vreau să spun public – am spus-o și doamnei Președinte – că o susțin, o susținem 100%. Felul direct, corect, deschis și ferm în care a abordat aceste chestiuni este cu siguranță calea corectă, fiindcă Parlamentul European, în ansamblu, își face treaba foarte bine. Uniunea Europeană, în ansamblu, rezolvă problemele, dar, atunci când sunt găsite situații că anumite persoane nu fac ceea ce așteaptă electoratul de la ele, e clar că trebuie să fie anchetate așa cum scrie la carte, fără prea multe menajamente politice. Procurorii trebuie lăsați să își facă treaba”, a precizat președintele României, în cadrul declarațiilor de presă comune cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Roberta Metsola este astăzi, 19 decembrie, la București. Aceasta va avea întâlniri cu mai mulți oficiali ai statului, printre care președintele Klaus Iohannis. Președintele Parlamentului European va susține și un discurs în Legislativul României.

Vizita oficialului european va dura două zile, timp în care se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă și cu șefii Parlamentului, Marcel Ciolacu și Alina Gorghiu.

Reacția președintei Parlamentului European

Parlamentul European și democrația europeană sunt atacate, a spus luni, în deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Aceasta a mărturisit că ultimele zile au fost printre cele mai lungi din cariera sa.

Trebuie să-mi aleg cuvintele cu atenție, într-un mod care să nu pună în pericol investigațiile în curs sau să submineze prezumția de nevinovăție. Și așa voi face. Iar dacă furia și mâhnirea mea nu sunt evidente, vă rog să fiți siguri că sunt foarte prezente – împreună cu hotărârea mea ca acest Parlament să devină mai puternic. Nu vă înșelați. Parlamentul European, stimați colegi, este atacat. Democrația europeană este atacată. Iar societățile noastre deschise, libere și democratice sunt atacate”, a spus președinta Parlamentului European, potrivit unui comunicat al PE .

Oficialul european spune că PE a acționat sincronizat cu autoritățile pentru a ne asigura că toate etapele legale sunt respectate, că toate informațiile sunt păstrate și că, acolo unde este necesar, echipamentele IT sunt securizate, birourile sunt sigilate și pot fi efectuate percheziții la domiciliu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprinzătorul nume ales de Polonia pentru avioanele lor F-35 / Imagini în premieră din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat

2 Anumiți „grei” din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni?

3 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

4 Interesante amănunte / Într-o veche mină din Bihor zace cheia care poate salva Europa din dependența de China

5 Degringoladă la Rapid / Săpunaru, monument de nesimțire. „Ori te lași, ori îl dai afară”