Iohannis: După ce câştigăm alegerile din noiembrie ne vom apuca, prin moţiune, să schimbăm guvernul

Liderul PNL, Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, a declarat, miercuri, la Galaţi, că după ce va câştiga alegerile din noiembrie, se va încerca, "prin moţiune de cenzură, absolut constituţional", schimbarea Guvernului PSD, "pentru că aşa nu se mai poate".

Iohannis: După ce câştigăm alegerile din noiembrie ne vom apuca, prin moţiune, să schimbăm guvernul (Imagine: Marian Buga/Mediafax Foto)

"Aştept efecte pozitive atunci când noul PNL va da guvernarea, lucru care se va întâmpla. Vom vedea, cel târziu peste doi ani, când vom avea alegeri parlamentare. Cu cât se mişcă PSD-ul aşa cum se mişcă, cu atât vine mai stringentă necesitatea de a schimba acest guvern. După ce câştigăm alegerile din noiembrie, ne vom apuca şi vom vedea cum putem, prin moţiune de cenzură, absolut constituţional, să schimbăm guvernul, pentru că aşa nu se mai poate", a spus Klaus Iohannis , citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a mai spus că un rol important în alegerile prezidenţiale va avea şi preşedintele Traian Băsescu , precizând însă că speră ca acesta să dovedească imparţialitate.

"Actualul preşedinte va avea un rol destul de important. Nu cred că este cazul să ne facem alte calcule. Speranţa mea este că preşedintele aflat în funcţie o să joace corect, imparţial, în aşa fel încât, în final, rezultatul să fie spre binele României", a mai spus liderul PNL.

Klaus Iohannis a mers, miercuri, la Galaţi şi Brăila, alături de Vasile Blaga , Mihai Răzvan Ungureanu , Cezar Preda , Mihai Voicu şi Alina Gorghiu .

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India