Iohannis face noul calendar al Guvernului cu premier PSD. Cum arată ultimele calcule

Iohannis face noul calendar al Guvernului cu premier PSD. Cum arată ultimele calcule

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis liderilor Coaliției că așteaptă să meargă foarte repede schimbarea premierilor, fără timp de „tras sfori“, care să permită instalarea unui nou Guvern până pe 30 mai. Șanse mari sunt ca noul Cabinet să aibă doar două partide.

Klaus Iohannis vrea nou Guvern până pe 30 mai FOTO Presidency

Vineri ar începe procedura şi în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus şi celor din PNL. I-am rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea, să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării, stabilitatea generală în România, fiindcă numai de instabilitate şi de certuri politice nu avem nevoie“, a afirmat șeful statului.

Președintele României a subliniat că imediat după depunerea mandatului, care ar trebui să aibă loc vineri, el cheamă partidele la consultări. „Nu am obiceiul să spun înainte să se întâmple anumite chestiuni şi etape ce va fi, dar cert este că, imediat după ce se iniţiază procedura, adică imediat ce premierul îşi depune mandatul, voi iniţia următorii paşi. Nu am niciun interes să trag de timp şi nu am niciun interes să apară sincope şi incertitudini“, a completat Klaus Iohannis.

Mai mult, a punctat faptul că nu e timp „de tras sfori, de negocieri“. „Această rotație trebuie să se desfășoare, după părerea mea, rapid, corect, pe scurt, cum se spune, «sticl㻓, a conchis șeful statului.

Negociere de la zero a ministerelor

Vineri este ziua în care conform calendarului îmi depun mandatul“, a precizat Nicolae Ciucă, într-o declarație dată la Vila Florica, după celebrarea a 148 de ani de la fondarea PNL. Actualul premier nu a vrut să dea detalii nici despre viitorul său politic: merge în Guvern, unde să fie vicepremier cu sau fără portofoliu, sau merge la Senat. „Se consumă ziua de vineri și iau o decizie. Până luni iau o decizie“, a subliniat șeful PNL.

Întrebat cum vor avea loc discuțiile pentru noul Guvern, președintele PNL punctat: „Există în momentul de faţă discuţii, negocieri, astfel încât fie există varianta protocolului, fie negocieri şi reasumare de ministere la nivelul fiecărui partid. Ştiţi foarte bine cum se fac astfel de negocieri, modul în care se asumă fiecare minister are o anumită procedură, după care se negociază pe fiecare minister în parte. Este normal să existe o ierarhizare în funcţie de ponderea fiecărui partid în Parlament şi în coaliţie“.

Așadar, Ciucă a recunoscut faptul că PSD e primul care va alege în ceea ce privește ministerele, când a fost întrebat direct dacă va avea loc acest lucru. Potrivit informațiilor „Adevărul“, o surpriză ar fi menținerea UDMR la guvernare, în condițiile în care Kelemen Hunor nu a fost prezent la discuțiile purtate doar între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu .

Prioritatea numărul unu a PSD rămâne portofoliul Transporturilor, în timp ce liberalii vor, dacă nu au acest minister, Ministerul Dezvoltării. De altfel, PSD și PNL și-au făcut împărțirea deja pe portofolii, inclusiv în scenariul fără UDMR. În acest moment, ministerele care ar urma să meargă la Uniune sunt Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Mediului. În timp ce al doilea e un minister cu multe resurse, primul a devenit unul problematic, pentru că este coordonatorul reformelor din PNRR. Iar Coaliția are numeroase restanțe și întârzieri deja.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro