Iohannis în discuțiile cu Merkel despre situația politică de la București: Am transmis că România este o țară stabilă

Trimisul special al AGERPRES, Cătălina Matei, transmite: România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională, a transmis președintele Klaus Iohannis, luni, în cadrul discuțiilor avute la Berlin cu cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel.

"Am avut o scurtă discuție pe această temă și cred că am reușit să transmit mesajul că avem o criză în interiorul coaliției de guvernare, dar că România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională și că am solicitat celor implicați în divergențe să găsească soluții urgente, ceea ce fără îndoială se va și întâmpla", a declarat președintele Iohannis într-o conferință de presă comună cu Angela Merkel.

Întrebat de jurnaliștii germani dacă această criză de la București va afecta politica externă a României, șeful statului a arătat că nu are absolut niciun efect.

"Avem o criză politică internă, pe care am definit-o ca fiind interpartinică. Politica europeană și externă a României nu sunt influențate sub nicio formă de această criză", a asigurat președintele.

Președintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 19-21 iunie o vizită în Republica Federală Germania.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii