Iohannis începe vizita oficială în Japonia, Ce a declarat la primul eveniment de la Tokyo

Iohannis începe vizita oficială în Japonia, Ce a declarat la primul eveniment de la Tokyo

Președintele României se vede luni președintele Camerei Consilierilor, Hidehisa Otsuji, apoi cu președintele Camerei Reprezentanților, Hiroyuki Hosoda.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO Presidency.ro

Delegaţia mea şi cu mine începem astăzi o vizită extrem de importantă. Aceasta este prima întâlnire oficială pe care o avem. Mâine avem întâlniri extrem de importante. Eu voi fi primit la Majestatea Sa Împărat, iar împreună cu delegaţia vom avea o întâlnire împreună cu domnul prim-ministru (n.r. - al Japoniei), în cadrul căreia se vor semna mai multe documente, dintre care cel mai important - documentul care va consfinţi ridicarea relaţiilor noastre bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic ", a spus şeful statului, în debutul întâlnirii, potrivit corespondentului Agerpres la Tokyo.

La rândul său, preşedintele Camerei Consilierilor a subliniat importanţa aprofundării relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. „Cu ocazia vizitei dumneavoastră în Japonia aş dori ca relaţiile bilaterale dintre România şi Japonia să se aprofundeze", a transmis Hidehisa Otsuji.

Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, temă de discuție

Oficialul japonez a vorbit şi despre invazia rusă în Ucraina şi a afirmat că încă există ameninţare nucleară. El a apreciat susţinerea Ucrainei de către România, amintind de refugiaţii ucraineni care au fost primiţi de ţara noastră.

Preşedintele Camerei Consilierilor a arătat şi că în regiunea Asiei de Est există tensiuni militare şi riscul folosirii armelor nucleare. „Aş dori să discutăm împreună pentru a consolida şi îmbunătăţi colaborarea şi în domeniul militar", a mai spus Hidehisa Otsuji.

Din delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Cosmin Marinescu, ambasadorul României în Japonia, Ovidiu Dranga.

Şeful statului va avea luni o întâlnire şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda, la reşedinţa acestuia.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de luni până miercuri o vizită oficială în Japonia. Marţi, şeful statului va fi primit de împăratul Japoniei, Naruhito, şi împărăteasa Japoniei, Masako, la Palatul Imperial. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la sediul Guvernului Japoniei, cu premierul nipon, Fumio Kishida, cu care va avea convorbiri oficiale şi va semna Declaraţia comună de instituire a Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia. Ulterior, cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă. Şeful statului va participa şi la un dineu de lucru cu această ocazie.

Importanța Parteneriatului Strategic

Instituirea Parteneriatului Strategic cu Japonia va marca avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel pe trei dimensiuni cheie: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud.

Cu prilejul vizitei va fi semnat şi un memorandum între Ministerul Finanţelor, Eximbank România şi Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC), precum şi un memorandum de înţelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics şi Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universităţii Osaka.

Joi şi vineri, şeful statului va efectua o vizită de stat în Republica Singapore, unde va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Halimah Yacob şi cu prim-ministrul Lee Hsien Loong. Singapore este ultimul stat vizitat în Asia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”