Iohannis, liberalilor: Sunteţi cel mai puternic partid

Iohannis, liberalilor: Sunteţi cel mai puternic partid

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus liberalilor la Adunarea regională a organizaţiilor PNL regiunea Centru organizată la Braşov că sunt "cel mai puternic partid".

"Astăzi am invitat partidele parlamentare la consultări. Evident, primii aţi fost voi, fiindcă sunteţi acum, cu voia românilor, cel mai important partid politic din România", a spus şeful statului.

El a vorbit despre situaţia de după moţiunea de cenzură de joi.

"Primul lucru pe care mi l-a spus Ludovic (Orban - n.r.) a fost: 'Domnule preşedinte, Partidul Naţional Liberal este pregătit să preia guvernarea'", a afirmat el.

"Sunteţi partidul cel mai votat şi de la voi aşteaptă românii soluţiile, soluţiile pentru România modernă, pentru România europeană, pentru România dezvoltată, pentru România sigură, pentru România care îşi respectă cetăţenii, pe scurt, de la voi şi de la mine aşteaptă România normală", le-a mai spus el celor prezenţi.

La începutul evenimentului au fost proiectate, pe ecranele de lângă scenă, momente din întâlnirile pe care preşedintele Iohannis le-a avut cu lideri din întreaga lume, printre care preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce scrie Adrian Năstase despre ce s-a întâmplat în Venezuela...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în China... Practic, asta confirmă încă o dată că omenirea a intrat într-o nouă eră...

3 VIDEO Priviți, nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului din Ucraina, pe care europenii nu trebuie să o ignore

4 Forbes scrie ce înseamnă Venezuela, de fapt...

5 „No booking for Romanian people” / Țepele pe care și le-au luat românii în vacanța de sărbători