Iohannis, mesaj de ziua Independenței SUA: Recunoștința noastră se îndreaptă către trupele americane din România

Președintele României a transmis, marți, 4 iulie, un mesaj Statelor Unite ale Americii cu ocazia Zilei Independenței. Iohannis a transmis că recunoștința României se îndreaptă către trupele americane aflate pe teritoriul țării.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„La mulţi ani prietenilor şi aliaţilor noştri americani de Ziua Independenţei! Prietenia noastră de lungă durată este reconfirmată de Parteneriatul Strategic solid şi vibrant, bazat pe angajamentul nostru comun faţă de valorile democratice. Recunoştinţa noastră se îndreaptă către trupele americane din România pentru contribuţia lor la securitatea euroatlantică", a transmis Klaus Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.

De asemenea, premierul României a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite în care precizează că parteneriatul pe care România îl are cu țara de peste ocean reprezintă un reper esențial pentru ambele state.

„Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite este un fundament al politicii noastre externe și expresia unui angajament comun pentru valorile democratice ce constituie un reper esențial pentru națiunile noastre și parteneriatul transatlantic. La mulți ani, Statelor Unite ale Americii!”, este mesajul publicat atât pe pagina de Facebook, dar și pe cea de Twitter, a șefului Guvernului.

Săptămâna trecută, la evenimentul organizat de Ambasada SUA în România, Klaus Iohannis a atras atenția asupra ridicării vizelor pentru SUA, subliniind că România va continua colaborarea activă cu partenerii americani în vederea atingerii obiectivului comun de includere a României în Programul Visa Waiver.

„Cooperarea noastră strategică se bazează și pe dezvoltarea continuă a relațiilor interumane. În acest scop, România va continua colaborarea activă cu partenerii americani în vederea atingerii obiectivului nostru comun de includere a țării noastre în Programul Visa Waiver”, a spus președintele la evenimentul organizat la Ambasada SUA, de Ziua Independenței.

Președintele salutat și decizia Statelor Unite de a elabora o Strategie privind Securitatea Mării Negre, la care România a contribuit conceptual în mod substanțial. „Această strategie este bazată pe o abordare cuprinzătoare în plan politic, în planul securității, al cooperării economice, al securității energetice și al rezilienței democratice. Este viziunea pe care România o împărtășește și pe care am promovat-o activ în dialogul nostru cu Statele Unite, dar și la nivelul Uniunii Europene, al NATO și în dialogul în plan regional. Marea Neagră poate și trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa și Asia Centrală, devenind un spațiu al securității și al prosperității pentru statele riverane și nu numai”, a mai spus președintele României.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR