Iohannis: Primarii să aibă un pic de răbdare și se vor găsi în partidul care guvernează

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Klaus Iohannis, candidat al Alianței Creștin Liberale (ACL) la prezidențiale, a declarat joi seara, într-o conferință de presă, că primarii nu trebuie "să se lase ademeniți de Partidul Social Democrat (PSD), ci trebuie să aibă răbdare și se vor găsi în partidul care guvernează".

Iohannis a afirmat că Ordonanța 55, care permite primarilor să treacă la alt partid fără a-și pierde mandatul, este neconstituțională și va fi desființată de Curtea Constituțională. "Primarii să aibă un pic de răbdare și se vor găsi în partidul care guvernează. În niciun caz să nu facă greșeala să se lase ademeniți de PSD, fiindcă această Ordonanță 55 este neconstituțională, o spun toți specialiștii, nu numai ai noștri din partid, ci și cei independenți, din societatea civilă, ordonanța va cădea, va fi desființată de Curtea Constituțională, și atunci primarii care trec la alt partid prevalându-se de această ordonanță vor fi în situația să-și piardă mandatele", a declarat președintele PNL. 

Guvernul a aprobat, la sfârșitul lunii august, o ordonanță de urgență care le permite aleșilor locali să opteze în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-și pierde funcțiile obținute în alegeri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Directoarea Colegiului Caragiale se retrage din învățământ după un eșec la limită

2 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

3 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

4 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

5 Aproape o treime dintre bugetari au dat statul în judecată pentru bani în plus