Iohannis retrimite în Parlament Legea de respingere a OUG referitoare la societăţile la care statul e acţionar

Iohannis retrimite în Parlament Legea de respingere a OUG referitoare la societăţile la care statul e acţionar

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2020 pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, "din perspectiva consecinţelor pe care, de principiu, adoptarea unei legi de respingere a unei ordonanţe de urgenţă le implică şi ţinând seama de obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă nr. 166/2020", este necesar ca Parlamentul să reanalizeze soluţia de respingere a acesteia, prin raportare la necesităţile care au impus adoptarea acestui act normativ de către Guvern, şi anume "protejarea interesului statului în domeniul societăţilor la care deţine calitatea de acţionar şi dezvoltarea acestor operatori economici în condiţii de eficienţă şi profitabilitate".

"Interzicerea unor operaţiuni de transfer, precum cele prevăzute de art. 241 din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, aprobată prin Legea nr. 44/1998 (care asigurau fluidizarea activităţii economice a unor operatori economici la care statul are calitatea de acţionar sau evitarea riscului falimentării sau scăderii drastice a capacităţilor de producţie a societăţilor comerciale deţinute de stat), poate echivala, pe fond, cu o limitare a capacităţii operatorilor economici direct vizaţi de a acţiona în vederea redresării şi creşterii rezilienţei, deosebit de importantă îndeosebi în contextul actual, ceea ce ar contraveni, în ultimă instanţă, chiar obiectivului urmărit de legiuitor, şi anume protejarea intereselor naţionale în activitatea economică", apreciază şeful statului.

El arată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 166/2020 "a fost motivată de Guvern şi de necesitatea contracarării consecinţelor generate de Legea nr. 173/2020 asupra planurilor de restructurare elaborate de operatori care au în derulare ajutoare de stat, precum Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. sau Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A".

"În acest context, considerăm necesar ca, în cadrul reexaminării legii, Parlamentul să analizeze şi să stabilească şi efectele pe care le va produce respingerea OUG nr. 166/2020 asupra calităţii de beneficiar de ajutor de stat al companiilor vizate, dar şi asupra capacităţii de producţie şi/sau serviciilor oferite de aceşti operatori economici, în termen de standarde, costuri sau chiar disponibilitate, în lipsa unei posibilităţi de utilizare în condiţii de maximă eficienţă a ajutorului de stat deja acordat, sau care va fi acordat în decursul perioadei de doi ani, pentru care Legea nr. 173/2020 a stabilit interdicţiile", afirmă Iohannis.

Legea nr. 173/2020 interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută. De asemenea, potrivit acestui act normativ, pe aceeaşi perioadă de timp se suspendă orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 173/2020.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 589/2020 s-a reţinut că, în înţelesul Legii nr. 173/2020, sintagma "participaţiile statului" are în sfera de cuprindere atât acţiunile şi părţile sociale, ca valori mobiliare emise de societăţi comerciale, cât şi activele, activele funcţionale sau cu caracter social, ca bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăţi care desfăşoară activităţi comerciale.

Ca urmare a efectelor generate de Legea nr. 173/2020 asupra operatorilor economici la care statul deţine calitatea de acţionar, îndeosebi asupra societăţilor aflate în dificultate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2020 pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, s-a prevăzut înlocuirea în cuprinsul Legii nr. 173/2020 a sintagmei "participaţiile statului" cu expresia "acţiunile deţinute de stat". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...