Iohannis: Rotația guvernamentală se va întâmpla. E complicat de ajuns la anticipate

Iohannis: Rotația guvernamentală se va întâmpla. E complicat de ajuns la anticipate

Șeful statului a susținut că în cazul unor eventuale neînțelegeri privind rotativa și ajungerea la alegeri anticipate, se va implica pentru a susține stabilitatea țării, fiind însă încrezător că rotativa va avea loc, iar coaliţia PSD-PNL va merge mai departe.

FOTO Administrația Prezidențială

Eu cred că această rotaţie este posibilă şi se va întâmpla. Nu cred că în momentul de faţă există o alternativă viabilă la această Coaliţie şi partidele au înţeles, toate partidele au înţeles acest lucru”, a spus președintele Klaus Iohannis, fiind întrebat cu privire la posibilitatea ca partidele nu se vor înțelege asupra rotației.

Totodată, șeful statului a subliniat că „în acelaşi timp, această rotaţie sigur va veni cu probleme suplimentare care trebuie negociate”, susținând că, în măsura în care va fi nevoie, se va implica pentru a garanta stabilitatea şi bunul mers al lucrurilor, arătând că în cazul în care lucrurile se vor îndreapta spre o situaţie de aşa-zise alegeri anticipate, atunci va fi decizia coaliţiei.

„Eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea ţării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice. Până la urmă, alegeri vor fi, cel mai târziu la sfârşitul anului viitor. Încă o dată, eu cred că se va întâmpla rotaţia la conducerea Guvernului şi sunt convins că această Coaliţie va merge mai departe. Cum va arăta acest lucru în detaliu, vom vedea, însă nu sunt motive de îngrijorare. Nu vreau să dau exemple din vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată, dar nu vom avea alegeri după alegeri, după alegeri, după alegeri. Deci România va fi guvernată şi va rămâne o ţară stabilă şi prosperă”, a completat preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis a mai subliniat că „această Coaliţie a apărut ca un rezultat al raţiunii politice. România a înţeles că vor veni multe crize, politicienii au înţeles, spre surprinderea multora, că ţara trebuie guvernată de un Guvern cu o susţinere solidă în Parlament. Aşa s-a creat Coaliţia care guvernează România de mai bine de un an, un Guvern condus de premierul Ciucă care a reuşit să evite un impact grav al tuturor crizelor prin care am trecut până acum, atât criza energetică, cât şi criza de securitate”.

„Am fost întrebat de multe ori dacă sunt mulţumit de felul în care s-a guvernat. Am fost întrebat de mai multe ori dacă sunt mulțumit. Da, sunt mulţumit fiindcă ceea ce trebuia să facă Coaliţia şi Guvernul, să treacă România prin criză, a făcut-o cu succes. A, că nu absolut toate detaliile au fost rezolvate? Este iarăşi adevărat, dar nici nu cred că s-a aşteptat cineva ca această Coaliţie să funcţioneze numai cu foarte bună înţelegere şi numai cu soluţii ideale. Este o Coaliţie politică complicată între PNL şi PSD şi trebuie să vedem partea plină a paharului, s-au înţeles şi au rezolvat problemele cu care s-au confruntat”, a mai declarat președintele.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”