Iohannis: Suspendarea lui Băsescu i-ar servi lui Ponta. Sper să mă voteze în turul doi

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni seară că nu se impune suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, demers care i-ar servi premierului Victor Ponta, candidat al PSD la prezidenţiale, menţionând însă că speră să fie votat în turul doi de şeful statului.

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Iohannis a fost întrebat într-o emisiune B1 Tv dacă ar susţine o nouă suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu , despre care a făcut vorbire preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Victor Ponta .

"Nu văd niciun rost într-un astfel de demers acuma, decât dacă candidatul Victor Ponta vrea să-şi creeze un avantaj care se datorează faptului că este primul ministru al României", a spus liderul PNL, menţionând că nu ar susţine un astfel de demers.

De asemenea, el a precizat că nu a fost niciodată la Vila Lac 3, reşedinţa şefului statului.

Iohannis a menţionat că ultima dată s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu în 2011 în catedrala de la Sibiu, când doar s-au salutat.

"Relaţia noastră s-a răcit la sfârşitul anului 2007 şi de atunci a continuat în acelaşi fel, s-a transformat într-o non-relaţie", a afirmat liderul PNL.

Totuşi, el şi-a exprimat convingerea că, în cazul în care va ajunge în turul doi al prezidenţialelor, preşedintele Traian Băsescu îl va vota în defavoarea contracandidatului său.

În plus, preşedintele PNL a menţionat că se cunoaşte cu cancelarul german Angela Merkel, dar nu va face uz în campania electorală de relaţia sa cu înaltul oficial german, ci abia în cazul în care va ajunge la Cotroceni.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană