Iohannis: Tricolori, aţi făcut o ţară întreagă mândră de voi!

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că membrii Naţionalei de fotbal Under-21 au făcut "o ţară întreagă mândră" de ei, având "un parcurs excepţional" la Campionatul European.

"Un parcurs excepţional al echipei naţionale de fotbal a României Under-21 la Campionatul European! Tricolori, aţi făcut o ţară întreagă mândră de voi! Vă aşteptăm acasă!", a scris Iohannis joi seară într-o postare pe Facebook.

Selecţionata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 4-2 (1-2), joi seara , în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul Renato Dall'Ara din Bologna.

Tricolorii au făcut un nou meci memorabil, în ciuda unei căderi pe final, în urma căreia Germania, campioana en titre, a reuşit să se impună.

România a pierdut un meci, dar a câştigat o calificare la Jocurile Olimpice după 56 de ani şi o echipă de viitor, care a realizat o performanţă istorică, o semifinală de Campionat European în care a jucat de la egal la egal cu campioana. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui