Ion Caramitru şi Senatul UNITER cer demisia Ministrului Culturii din cauza scandalului de la Operă

Ion Caramitru şi Senatul UNITER cer demisia Ministrului Culturii din cauza scandalului de la Operă

Într-o scrisoare semnată în numele Senatului UNITER, Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din Romania l-a somat pe Ministrului Culturii Vlad Alexandrescu să îşi dea demisia din funcţie,cerându-i Prim-Ministrului Dacian Cioloş să îl demită pentru proasta gestionare a conflictului de la ONB.

Ion Caramitru şi Senatul UNITER cer demisia Ministrului Culturii din cauza scandalului de la Operă

Actorul şi preşedintele UNITER, Ion Caramitru, i-a solicitat, luni după amiază, premierului Dacian Cioloş demisia Ministrului Culturii pentru „gravele şi repetatele încălcări” ale prevederilor Legii privind managementul instituţiilor publice de cultură.

De asemenea, Ion Caramitru mai impută Ministrului Culturii „comportamentul discreţionar şi abuziv faţă de managerii unor instituţii de cultură, situaţia conflictuală, fără precedent, pe care a creat-o şi întreţinut-o la Opera Naţională din Bucureşti” în contextul conflictului care se întinde pe parcursul lunii aprilie privitor la conducerea ONB.

Ministerul Culturii a schimbat în ultimele săptămâni nu mai puţin de patru directori ai Operei: George Călin, Tiberiu Soare, Vlad Conta şi din nou George Călin, demis de către Ministerul Vlad Alexandrescu, joi, 21 aprilie, la solicitarea angajaţilor ONB care au protestat faţă de repunerea în funcţie la Operă a unui management corupt.

Problemele au apărut în urma neînţelegerilor dintre corpul de balet al ONB, în frunte cu coregraful Johan Kobborg şi fosta conducere a instituţiei de cultură, dirijorii Tiberiu Soare şi Vlad Alexandrescu.

O sinteză a conflictului de la Opera Naţională Bucureşti cu părţile implicate în neînţelegeri, precum şi solicitările lor, poate fi accesată la link-ul: http://goo.gl/8Xfn24

Mai jos, scrisoarea pe larg a lui Ion Caramitru adresată Guvernului României:

„Către Guvernul României Domnului Prim-Ministru Dacian Julien Cioloş

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Vă înaintăm, alăturat, scrisoarea adresată domnului Vlad Alexandrescu de către membrii Senatului Uniunii Teatrale din România - UNITER, prin care ii cerem demisia pentru gravele şi repetatele incălcări - inclusiv prin Ordinul ministrului Culturii nr. 279912015 - ale prevederilor Legii privind managementul instituţiilor publice de cultură.

Având in vedere aceste încălcări, refuzul ministrului Culturii de a-şi modifica propriul ordin care adaugă la lege, comportamentul discreţionar şi abuziv faţă de managerii unor instituţii de cultură, situaţia conflictuală, fără precedent, pe care a creat-o şi întreţinut-o la Opera Naţională din Bucureşti, vă solicităm, public, stimate domnule prim-Ministru, să il demiteţi pe domnul Vlad Alexandrescu din funcţia de ministru al Culturii din cabinetul pe care, cu onoare, il conduceţi.

În numele Senatului,

Ion Caramitru,

Preşedinte al Uniunii Teatrale din România - UNITER”.

Pe de altă parte scrisoarea adresată ministrului Vlad Alexandrescu de către membrii Senatului Uniunii Teatrale din România - UNITER punctează încălcările privind prevederile Legii managementului instituţiilor publice de cultură:

"Domnule Vlad Alexandrescu,

Prin tot ceea ce faceţi, în legătură cu managerii instituţiilor publice de cultură din subordinea ministerului, este evident că nu vreţi să reformaţi, ci să demolaţi!

Sunteţi într-o flagrantă contradicţie, prin tot ceea ce întreprindeţi, cu propriile dumneavoastră declaraţii! Astfel, chiar la începutul mandatului de ministru, în data de 6 ianuarie 2016, la Radio România Actualităţi, îi declaraţi jurnalistei Mihaela Helmis, printre altele, că: „Mi se parte foarte important ca managementul instituţiilor de cultură din subordinea Ministrului Culturii să fie predictibil, să vină cu proiecte durabile, cu viziune, să fie legitime şi să beneficieze de prestigiu şi autoritate în rândul angajaţilor şi în rândul publicului”.

Acţiunile dumneavoatră sunt într-o gravă contradicţie nu numai cu propriile declaraţii, ci şi cu Programul de Guvernare al Cabinetului din care, încă, faceţi parte, potrivit căruia Executivul îşi propune: „profesionalizarea administraţiei publice prin recrutare şi evaluare pe bază de competenţe şi performanţe”, „dezvoltarea şi implementarea unui sistem de management al performanţei personalului angajat în cadrul administraţiei publice”.

Domnule Vlad ALEXANDRESCU, argumentele conţinute în această scrisoare dar, mai ales, acţiunile dumneavoatră, ilegale şi abuzive, care au generat şi vor genera bulversarea activităţii unora dintre cele mai importante instituţii publice de cultură, mă îndreptăţesc să vă cer, în acord cu membrii Senatului UNITER şi în numele acestora, demisia", se solicită în scrisoarea semnată de Senatul UNITER.

Printre semnatarii scrisorii deschise adresată Ministrului Culturii se numără actorii George Mihăiţă, Ilinca Tomoroveanu, Virginiea Mirea, Ana Ciontea, regizorul Tompa Gabor, criticii de teatru Marina Constantinescu şi Alice Georgescu, sau scenograful Dragoş Buhagiar. Scrisoarea a fost trimisă şi premierului Dacian Cioloş.

Documentul poate fi citit integral la link-ul: https://www.scribd.com/doc/310375587/Scrisoarea-UNITER-catre-ministrul-Culturii .

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro