Iorgulescu: Nu văd pe altcineva care ar putea să ne reprezinte mai bine ca Mircea Sandu la UEFA

Iorgulescu: Nu văd pe altcineva care ar putea să ne reprezinte mai bine ca Mircea Sandu la UEFA

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, consideră că fotbalul românesc nu are o persoană care poate să reprezinte mai bine ca Mircea Sandu interesele României în Comitetul Executiv al UEFA, precizând că şeful FRF, Răzvan Burleanu, nu se poate autopropune pentru această funcţie în cadrul forului european.

Mircea Sandu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Până la alegerile pentru Comitetul Executiv al UEFA s-ar putea ca domnul Burleanu să se mai mai gândească şi să îl propună pe Mircea Sandu, pentru că este foarte important ca România să aibă un reprezentant în acest for al UEFA. Nu văd pe altcineva care ar putea să ne reprezinte mai bine la UEFA decât Mircea Sandu. Nu ştiu dacă domnul Burleanu se va propune dânsul. Nu poate să se propună singur, este şi un Comitet Executiv al federaţiei, dar mai este până anul viitor, când se va face propunerea", a spus Iorgulescu.

De asemenea, oficialul LPF susţine că fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, nu poate acţiona împotriva candidaturii României la organizarea unor meciuri din cadrul Euro-2020, aşa cum a afirmat Răzvan Burleanu. "Nu cred într-un boicot din partea lui Mircea Sandu pentru că în momentul în care ni se va acorda posibilitatea să găzduim partidele dintr-o grupă a Euro-2020 acest lucru este şi o împlinire a activităţii sale. Deci din acest punct de vedere nu se pune problema să facă ceva împotriva României", a explicat Iorgulescu.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care forul de la Casa Fotbalului va avea o nominalizare pentru un candidat la funcţia de membru al Comitetului Executiv al UEFA, în locul lui Mircea Sandu, aceea nu poate fi decât a sa.

Toto atunci, Burleanu a mai spus că are "semnale" că Mircea Sandu, membru în Comitetul Executiv al UEFA, acţionează împotriva candidaturii României la organizarea unor meciuri din cadrul turneului final al Euro-2020.

Fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu a anunţat în cursul săptămânii trecute că renunţă la toate clauzele contractuale pe care le avea cu federaţia, prin care instituţia se obliga să-l nominalizeze în 2015 la alegerile din cadrul forului european.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”