Iosif Secăşan (PNL) a demisionat din Senat. Liberalul este urmărit penal

El le-a mulţumit colegilor senatori pentru onoarea pe care i-au făcut-o de a-i fi colegi şi prieteni.

„Alegătorilor mei le cer iertare pentru decizia luată“, a spus Secăşan, care a fost aplaudat la finalul discursului.

Vacantarea postului de senator al lui Iosif Secăşan a fost decisă de plenul Senatului cu voturi 103 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere, potrivit Mediafax.

Iosif Secăşan a fost audiat vineri, la DNA, în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la dare şi la luare de mită, după ce i-ar fi cerut şefului Serviciului de Evaluări Medicale de la Casa de Pensii Caraş-Severin încadrarea în grad de invaliditate a unui pădurar.

În 27 martie, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă lui Iosif Secăşan că s-a pus în mişcare acţiunea penală pe numele lui.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în 21 februarie, Iosif Secăşan, membru în Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului, i-a cerut medicului Sebastian Telbis, şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, încadrarea în grad de invaliditate a lui Iova Moza, de profesie pădurar.

Medicul ar fi acceptat solicitarea lui Secăşan, Telbis precizând că, într-o primă fază, mai precis pentru şase luni, îl va încadra pe Moza în gradul II de invaliditate, întrucât acordarea directă a gradului I de invaliditate ar putea atrage verificări din partea Institutului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti, au arătat procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

"Ulterior discuţiei dintre cei doi, Iosif Secăşan a invitat în cabinet persoana supusă evaluării medicale, respectiv pe Iova Moza, context în care acesta din urmă a aşezat pe biroul de lucru al medicului dosarul medical ce conţinea şi un plic ce a fost observat, de îndată, de medicul Sebastian Telbis", potrivit DNA.

Anchetatorii au mai arătat că, după ce Iova Moza a ieşit din cabinet, în urma semnării deciziei de încadrare în grad de invaliditate de către Sebastian Telbis, senatorul Secăşan, în prezenţa medicului, a verificat conţinutul plicului, observând că era vorba de o sumă de bani.

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală a senatorului PNL Iosif Secăşan pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la luare de mită, a medicului Sebastian Telbis pentru luare de mită şi a lui Iova Moza pentru dare de mită.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

4 Avertisment sumbru din BNR / România, în pragul unei crize mai grave decât a Greciei din 2010

5 Recorder / Generalul Pahonțu, șeful SPP, a participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității, de dinainte de Miner…