IPJ Constanţa: Bărbatul împuşcat în cap de poliţişti în timpul urmăririi, abandonat în maşină de şofer şi un alt pasager

IPJ Constanţa: Bărbatul împuşcat în cap de poliţişti în timpul urmăririi, abandonat în maşină de şofer şi un alt pasager

Un bărbat aflat într-un autoturism al cărui şofer nu a oprit la semnalele regulamentare ale unui echipaj de poliţie a fost împuşcat în cap, miercuri dimineaţă, în apropierea localităţii Corbu, după ce poliţiştii au tras focuri de armă în timpul urmăririi respectivei maşini, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Potrivit IPJ, în jurul orei 4,20, o patrulă formată din doi poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari care se aflau în timpul orelor de serviciu a observat, pe bulevardul Năvodari, un autoturism care avea parbrizul spart, motiv pentru care au efectuat semnal regulamentar de oprire. Pentru că şoferul nu a oprit, a început urmărirea acestuia, fiind trase iniţial trei focuri de avertisment în plan vertical.

"Deoarece conducătorul autoturismului nu s-a conformat, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, cu mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, pe mai multe străzi din oraşul Năvodari, cu direcţia spre localitatea Lumina. În timpul urmăririi, poliţiştii au tras un foc de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată conducătorul auto nu s-a conformat, continuând deplasarea, în acest timp fiind efectuate, în total, trei focuri de avertisment în plan vertical", a transmis IPJ Constanţa.

Conform sursei citate, autoturismul şi-a continuat deplasarea până în zona unei bariere de cale ferată (zona USAS), unde poliţiştii au încercat să îl determine, din nou, pe conducătorul auto să oprească. Pentru că acesta nu s-a conformat, poliţiştii au executat un foc de avertisment în plan vertical, iar apoi alte cinci focuri spre autoturismul în cauză, "care efectua manevre de întoarcere pentru a-şi asigura scăparea".

Ulterior, maşina a fost abandonată de către şofer şi un pasager, poliţiştii găsind în autovehicul, pe bancheta din spate, o persoană împuşcată în cap , precizează comunicatul IPJ Constanţa.

"În deplasarea lui, autoturismul s-a îndreptat în mod intenţionat spre poliţiştii aflaţi la faţa locului, care au fost nevoiţi să se retragă în autospeciala de poliţie. La intrarea în localitatea Corbu, autoturismul a virat la dreapta pe un drum de exploatare agricolă, unde a fost abandonat, două persoane fugind de la faţa locului. O altă persoană a fost găsită de poliţişti pe bancheta din spate, fiind vorba despre un bărbat, inconştient, care prezenta o plagă împuşcată la nivelul capului", a menţionat IPJ.

Cercetările în acest caz sunt efectuate sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, urmărindu-se totodată identificarea persoanelor implicate. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...