Ipoteză incredibilă! Viorica Dăncilă ar fi cea pe care paznicii de la Casa Albă au confundat-o cu Floricica Dansatoarea!

Ipoteză incredibilă! Viorica Dăncilă ar fi cea pe care paznicii de la Casa Albă au confundat-o cu Floricica Dansatoarea!

Ipoteză incredibilă! Viorica Dăncilă ar fi cea pe care paznicii de la Casa Albă au confundat-o cu Floricica Dansatoarea! Încercarea eșuată a premierului Viorica Dăncilă de a se întâlni cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, pe 25 septembrie, are la origine același tip de probleme la care a făcut referire Fiona Hill, fosta consilieră a lui John Bolton, în timpul audierilor din Camera Reprezentanților, de săptămâna aceasta, susțin surse oficiale care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Universul.net  a aflat, azi, din surse oficiale, că incidentul din 25 septembrie a fost provocat de faptul că echipa de consilieri și de consultanți care au organizat deplasarea în Statele Unite a premierului României ”a forțat întâlnirea Dăncilă – Pence”, încercând să pună partea americană în fața faptului împlinit, prin anunțarea ca sigură a întâlnirii, deși nu se primise o confirmare din partea Casei Albe.

”Forțarea întâlnirii,” spuns sursele citate, s-a bazat pe relațiile pe care o firmă de lobby angajată de consultanții Vioricăi Dăncilă le are la Washington și de care nu este străin nici Cătălin Dancu, consulul general al României la New York, numit în această poziție la cererea expresă a lui Liviu Dragnea.

Numele României a fost menționat, săptămâna aceasta, în seria de dezvăluiri făcute de Fiona Hill, fosta consilieră a lui John Bolton, fost consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, în timpul audierilor din Camera Reprezentanților.

Reamintim că, pe 20 septembrie, guvernul României a anunțat oficial că în timpul vizitei în Statele Unite ale Americii Viorica Dăncilă urma să se întâlnească, la Casa Albă, cu vicepreședintele SUA, Mike Pence. Într-o răsturnare de situație fără precedent în istoria relației România – SUA, întâlnirea nu a mai avut loc.

În dimineața zilei în care ar fi trebuit să aibă loc vizita, 25 septembrie, Universul.net a relatat, în exclusivitate, că delegația condusă de Viorica Dăncilă nu se va mai deplasa de la New York la Washington, deoarece nu va exista nicio întâlnire. Mai mult, surse oficiale de la Casa Albă ne-au informat că primirea premierului României nu a fost confirmată oficial și ca atare nu a figurat niciodată pe agenda vicepreședinelui Mike Pence.

 Citește articolul integral pe  Universul.net .

-----------------

Numele României a fost menționat, săptămâna aceasta, în seria de dezvăluiri făcute de Fiona Hill, fosta consilieră a lui John Bolton, fost consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, în timpul audierilor din Camera Reprezentanților.

Hill a ridicat semne de întrebare cu privire la competența ambasadorului SUA la UE, Gordon Sondland, arătând despre acesta că reprezintă un risc pentru siguranța națională, scriu jurnaliștii de la New York Times. 

Fiona Hill l-a descris pe Sondland drept un hotelier și donator în campania lui Donald Trump, comparându-l cu un șofer care conduce într-o zonă necunoscută fără GPS.

Printre reproșurile aduse de Fiona Hill lui Gordon Sondland se numără și invitațiile făcute de acesta la Casa Albă: ”foarte neobișnuite și nu erau communicate altora, culminând cu situația în care oficiali români au sosit la Casa Albă fără inivitație prealabilă, fiind invocat numele lui Sondland.”

Potrivit New York Times, Fiona Hill a declarat că ambasadorul SUA la UE ar fi obișnuit să se prezinte oficialilor străini drept un deschizător de uși la Casa Albă, arătându-se totodată deschis să pună la dispoziție chiar numerele de telefon mobil ale unor oficiali americani.

Fiona Hill a fost director pentru afaceri Europa și Rusia la Casa Albă, iar New York Times mai arată că problemele ridicate acum au fost transmise de către Hill inclusiv serviciilor de informații.

Fiona Hill a fost audiată în cadrul procedurii de demitere a președintelui Donald Trump, inițiată de democrați pe fondul scandalului Ukrainegate.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Foarte interesante amănunte...