IPS Teodosie: Am fost chemat la Poliţie în calitate de martor şi am constatat că era un denunţ calomnios la adresa mea

IPS Teodosie: Am fost chemat la Poliţie în calitate de martor şi am constatat că era un denunţ calomnios la adresa mea

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat, joi, că a fost chemat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa pentru a fi audiat în calitate de martor în legătură cu o plângere penală ce îl vizează şi a constatat că este vorba despre un denunţ calomnios, urmând să depună şi el plângere penală, împotriva denunţătorului.

"Am fost invitat în calitate de martor şi am constatat cu totul altceva. De fapt, era un denunţ calomnios din partea unei persoane care a cerut referinţe despre cărţile pe care le-am scris. Şi i s-au dat referinţe. Nu a fost mulţumit. Astăzi, am constatat că persoana care a cerut acele explicaţii pentru cărţile mele a depus un denunţ calomnios. Auzisem ceva din mai multe cercuri că nu ştiu ce mi se mai pregăteşte, nu credeam că e real, dar astăzi am constatat că este real ceea ce se pregăteşte şi, iată, nu eram martor deloc. Era o şicană pusă la cale în mod ilicit de persoană care, în mod oficial, a formulat denunţul calomnios ca o plângere penală", a afirmat IPS Teodosie la Radio Dobrogea.

Arhiepiscopul Tomisului a spus că va depune plângere penală împotriva denunţătorului, pentru denunţ calomnios şi inducerea în eroare a organelor judiciare.

"De aceea, am angajat deja pe avocatul Cuculis care imediat după ce se va închide dosarul acesta, la care am fost citat ca martor, unde am făcut deja dovada că acuzele sunt mincinoase, va depune în numele meu o plângere penală pentru denunţ calomnios şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Este clar că acţiunea acestui cetăţean este una ilicită şi se vor face toate demersurile şi va fi tras la răspundere cel ce se ţine de asemenea demersuri şi calomnii la adresa mea. Nu am nicio frică. M-am şi mirat, părea cumva să mă intimideze cel ce mă ancheta. I-am spus, domnule, stai liniştit, opera aceasta nu mi-a trebuit pentru titlul pe care mi l-a acordat Preşedinţia, mi-a trebuit chiar pentru titlul de profesor, nu puteam fi promovat profesor fără aceste cărţi", a adăugat IPS Teodosie. AGERPRES/AS - autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

2 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

3 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

4 Fost șef OMV / România are obligația morală de a da Austriei gazele din Marea Neagră

5 „Nu neapărat urât, mai degrabă gras, dar patriot” / Cine este miliardarul cu Rolls Royce care își caută soție pe rețelele sociale, în China