Irak: Gruparea Statul Islamic a ars de vii cel puțin 30 de persoane la Al-Baghdadi

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a ars de vii, la nord-vest de Bagdad, cel puțin 30 de persoane acuzate de colaborare cu forțele de securitate irakiene, transmite marți DPA.

Potrivit unor localnici din provincia Anbar, crimele au avut loc în apropierea orașului Al-Baghdadi, cucerit săptămâna trecută de militanții jihadiști.

În apropierea orașului irakian se află și baza aeriană Ain al-Assad, unde sunt staționați și 300 de militari americani care participă la o misiune de instruire a armatei irakiene.

SI a anunțat vineri că a preluat controlul asupra unor zone întinse din Al-Baghdadi.

Pe 3 februarie, gruparea SI a difuzat o înregistrare video cu un bărbat care este ars de viu într-o cușcă și despre care afirmă că este pilotul iordanian capturat după prăbușirea unui avion militar F-16 în Siria, la finalul lunii decembrie.

Pe înregistrare, bărbatul incendiat este îmbrăcat în haine portocalii similare celor purtate de alți ostatici uciși până acum de membri ai organizației SI după lansarea, în iulie 2014, a campaniei armate internaționale contra jihadiștilor în Siria și Irak. Maaz al-Kassasbeh a fost capturat după prăbușirea avionului său F-16 deasupra Siriei, unde el desfășura un raid asupra pozițiilor SI, în cadrul coaliției internaționale antijihadiste.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

3 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko