Iran: Ayatollahul Khamenei pretinde scuze din partea Arabiei Saudite după tragedia de la Mecca

Liderul religios suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut duminică Arabiei Saudite să prezinte scuze după tragedia de joi din timpul pelerinajului la Mecca, în care au murit cel puțin 769 de oameni, printre care 144 de iranieni, conform celui mai recent bilanț făcut public de Teheran, transmit AFP și Reuters.

'Conducătorii saudiți, în loc să dea replici, ar trebui să prezinte scuze comunității islamice și familiilor îndoliate, să-și accepte responsabilitatea în acest groaznic accident și să-și îndeplinească obligațiile', a afirmat ayatollahul Ali Khamenei, conform declarațiilor preluate de agenția oficială IRNA.

'Lumea islamică are numeroase întrebări, moartea a peste o mie de persoane nu este un caz minor', a adăugat Khamenei.

La rândul său, președintele iranian Hassan Rohani a criticat Arabia Saudită pentru lipsa de cooperare și a cerut ONU 'să-i reamintescă guvernului saudit datoriile' ce-i revin. 'Din nefericire, Riadul nu furnizează cooperarea necesară pentru anchetarea situației dispăruților, transferarea trupurilor victimelor și ajutarea răniților', a declarat Rohani, cu ocazia întrevederii cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la New York, potrivit televiziunii iraniene.

Conform responsabililor iranieni ai pelerinajului, 144 de iranieni au murit în tragedia de la Mina, în apropiere de Mecca, 85 sunt spitalizați, iar 344 dispăruți. Teheranul susține că bilanțul total al busculadei, cifrat până acum de Riad la 769 de morți, ar putea atinge 2.000 de victime.

O delegație iraniană condusă de ministrul culturii, Ali Janati, nu obținuse încă duminică viza saudită pentru a lua parte la căutarea celor dispăruți. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR