Iranul a lansat un nou val de rachete asupra Israelului: 16 răniți și pagube semnificative. Israelul răspunde cu lovituri aeriene

Iranul a lansat un nou val de rachete asupra Israelului: 16 răniți și pagube semnificative. Israelul răspunde cu lovituri aeriene

Iranul a lansat duminică dimineață, 22 iunie, un nou val de rachete către teritoriul Israelului, în urma atacurilor aeriene efectuate de SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene.

Autoritățile au îndemnat populația să se adăpostească în spații protejate. FOTO: Profimedia

Autoritățile au îndemnat populația să se adăpostească în spații protejate. FOTO: Profimedia

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat că „au fost identificate rachete lansate din Iran către statul Israel, cu puțin timp în urmă”, precizând că „sistemele defensive funcționează pentru a intercepta amenințarea”, relatează CNN.

Autoritățile au îndemnat populația să se adăpostească în spații protejate și să aștepte instrucțiuni oficiale.

Este primul atac iranian asupra Israelului de la anunțul Washingtonului privind atacurile asupra siturilor nucleare de la Natanz, Esfahan și Fordow.

11 persoane au fost rănite în urma tirurilor cu rachetele lansate de Iran

Organizația de prim ajutor israeliană Magen David Adom a anunțat că 16 persoane au fost rănite în urma atacului. Toate victimele au fost transportate la spital, conform AFP, preluat de Agerpres.

Echipele de salvare „au oferit îngrijiri medicale şi au evacuat 16 persoane rănite către spital, între care un bărbat de 30 de ani în stare moderată”, se arată în comunicatul Magen David Adom.

Televiziunea publică israeliană KAN 11 a difuzat imagini cu pagube importante produse „în centrul țării”. În înregistrări apare o clădire cu mai multe etaje complet devastată, alături de alte imobile avariate grav.

Televiziunea de stat iraniană a confirmat că tirurile de rachete reprezintă o reacție directă la atacul american asupra infrastructurii nucleare a Teheranului.

Israelul răspunde Iranului cu lovituri aeriene în vestul țării

Armata israeliană a anunțat o nouă serie de atacuri aeriene în vestul Iranului, la scurt timp după ce regimul de la Teheran a lansat rachete asupra Israelului, informează AFP.

Potrivit unui comunicat oficial transmis de Forțele de Apărare ale Israelului (IDF), forțele aeriene israeliene „au început o serie de atacuri împotriva unor ținte militare din vestul Iranului”.

„În această dimineaţă (duminică), ele au lovit şi lansatoare de rachete pregătite să tragă asupra teritoriului israelian, precum şi soldaţi ai forţelor armate iraniene, şi au neutralizat rapid lansatoarele care au tras rachete asupra Israelului cu puţin timp înainte.”

Statele Unite au atacat Iranul

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă seară un atac „foarte reușit” asupra a trei situri nucleare din Iran.

Atacul american, efectuat în coordonare cu ofensiva israeliană, vizează instalațiile nucleare de la Fordo, Natanz și Isfahan.

Președintele a felicitat forțele armate americane, afirmând că „nicio altă armată din lume nu ar fi putut realiza o astfel de operațiune”. Trump a mai transmis că „a venit timpul păcii” și că Iranul trebuie „să accepte să pună capăt acestui război”.

Președintele american a subliniat că scopul operațiunii a fost „distrugerea capacităţii de îmbogăţire nucleară a Iranului şi stoparea ameninţării nucleare reprezentate de cel mai mare sponsor de stat al terorismului din lume”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai nouă variantă pentru noul guvern Ilie Bolojan. Suspans la două ministere cheie

2 BREAKING „Au fost complet distruse” / Bombardierele americane au lansat atacuri „cu succes” asupra siturilor nucleare din Iran!

3 „Toată lumea lucra la primărie. Băi, sunteţi nebuni?”. Constantin Toma, revoltat de realitatea dintr-o comună din Buzău

4 CTP, despre echipa Dan-Bolojan / „Putem spune că la conducerea țării se află un matematician”

5 Așa se scrie istoria, oameni buni...