Iranul condamnă SUA pentru o tentativă de puci din 1980: „A planificat şi a executat această lovitură de stat”

Iranul condamnă SUA pentru o tentativă de puci din 1980: „A planificat şi a executat această lovitură de stat”

Justiţia iraniană a condamnat sâmbătă guvernul american la plata sumei de 330 de milioane de dolari pentru presupusa implicare într-o tentativă de lovitură de stat din 1980, transmite AFP, citată de Agerpres.

SUA - IRAN. FOTO arhivă

Anunţul a fost făcut de organul de presă al justiţiei iraniene, Mizan Online:

„Ca urmare a plângerii depuse de familiile victimelor loviturii de stat de la Nojeh, un tribunal din Teheran a condamnat Statele Unite la plata a 330 de milioane de dolari''.

În iulie 1980, la un an după revoluţia islamică din Iran , un grup de ofiţeri de aviaţie plănuise să bombardeze reşedinţa ayatollahului Ruhollah Khomeini şi mai multe centre militare şi să preia controlul asupra televiziunii de stat.

Cu o zi înaintea datei prevăzute a operaţiunii, peste 120 de persoane au fost arestate pentru presupusa lor implicare.

„A planificat şi a executat această lovitură de stat”

În confruntările dintre forţele guvernamentale şi pucişti desfășurate în apropierea bazei aeriene Nojeh, din vestul Iranului, unde ar fi trebuit să înceapă lovitura de stat, trei persoane au fost ucise.

„În iulie 2002, la Curtea internaţională din Teheran a fost depusă o cerere de către familiile a trei martiri ai loviturii de stat din Nojeh pe numele guvernului american pentru că acesta a planificat şi a executat această lovitură de stat'', a precizat Mizan Online.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?