Iranul va avea suficient uraniu îmbogăţit în 2020 pentru a fabrica o bombă, potrivit Israelului

Iranul va avea suficient uraniu îmbogăţit până la sfârşitul anului pentru a dispune de materialul necesar fabricării de armă nucleară, fără să intenţioneze totuşi să o fabrice imediat, potrivit unor afirmaţii ale unor oficiali israelieni citaţi de mass-media locale şi confirmate de AFP.

Potrivit estimărilor autorităţilor israeliene, citate de aceiaşi oficiali, Iranul îmbogăţeşte cu o rată de 4% între 100 şi 180 de kilograme de uraniu pe lună, ceea ce, în acest ritm, va permite Teheranului să aibă până la sfârşitul anului aproape 25 de kilograme de uraniu înalt îmbogăţit, pragul necesar pentru fabricarea unei bombe nucleare.

Iranienii vor avea nevoie de peste şase luni pentru a ajunge la acest nivel şi vor mai avea nevoie de aproximativ încă doi ani pentru a dezvolta rachete capabile să aibă o posibilă bombă, potrivit unor informaţii ale mass-media israeliene care citau marţi seara raportul pe 2020 al direcţiei de informaţii militare a armatei israeliene.

Potrivit unor elemente ale acestui raport, Iranul nu se va grăbi să fabrice concret o bombă deoarece Teheranul nu doreşte un război, deşi rămâne posibilă o escaladare militară.

Israelul acuză de mai mulţi ani Iranul că încearcă să se doteze cu armă nucleară, în pofida dezminţirilor repetate ale Teheranului şi se opune, precum Statele Unite, acordului din 2015 (JCPOA).

În baza acordului semnat în 2105 la Viena, cunoscut ca Planul comun de acţiune cuprinzător (JCPOA), Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR