Isărescu: De la creșterea economică până la buzunarul omului este, uneori, un drum lung

Isărescu: De la creșterea economică până la buzunarul omului este, uneori, un drum lung

Economiștii pot explica populației că de la creșterea economică până la buzunarul omului este ceva drum, uneori unul lung, a declarat joi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, în cadrul unei conferințe la Academia de Studii Economice.

"Lumea se întreabă de ce avem creștere economică dacă nu se simte în buzunarele oamenilor. Numai economiștii și numai noi putem să le explicăm că de la creșterea economică până la buzunarul omului e ceva drum. Este, uneori, un drum lung. Indicatorul care trebuie să fie folosit este venitul disponibil. Ce îi rămâne omului în buzunar, nu? După ce își plătește impozitele. Păi dacă am început să ne plătim, în sfârșit, impozitele și nu mai luăm salariile pe alte căi avem mai puțin venit disponibil, nu? Dacă ne plătim creditele. Dacă scade intermedierea financiară de la 40 la 30% din PIB, vă dați seama ce reducere a volumului creditelor e în România. Venitul disponibil este mult mai mic", a spus Isărescu.

El a precizat că trebuie explicat de ce un program de ușurare a poverii rambursării creditelor bazat pe venitul disponibil a fost dat uitării.

"Nu mai discută nimeni despre el, în schimb apar tot felul de proiecte de ușurare care nu face altceva decât să descurajeze creditarea, chiar o pot pune la pământ. Pentru că aici apar foarte multe iluzii nu cred că este loc mai bun să se discute decât la ASE. Dacă s-ar discuta la Banca Națională, mai mult decât s-a discutat, iar se va spune că suntem avocații băncilor. Chiar că nu suntem. (...) O cifră la nivel global pe care lumea nu o înțelege este ajustarea. Când îți reduci deficitul de cont curent de la 14% la 1% din PIB, inclusiv în ultimii 2 ani, înseamnă câțiva ani buni de creștere economică", a mai afirmat guvernatorul BNR.

Potrivit acestuia, un deficit de cont curent nu înseamnă altceva decât o absorbție mai mare decât producția internă bazată pe resurse externe.

"Atunci de ce ne-am minuna că încă nu se simte în buzunarele oamenilor? Aici trebuie să le dăm ce este dezintermedierea financiară, am schimbat cuvântul cu deleveraging, că așa sună mai bine, că e cuvânt englezesc. Deleveraging înseamnă că nu poți să trăiești mai bine chiar dacă îți crește salariul în momentul în care îți rambursezi creditul pentru că venitul disponibil scade. Trebuie găsite formule de a menține venitul disponibil prin restructurări viabile în domeniul creditului", a mai explicat Isărescu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Asta nu e de DNA? / Liviu Avram: O liberare fără de lege. Completul Savonea i-a pus în libertate fără temei legal pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?