Israel: 4 milioane de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu cel puţin o doză

Israel: 4 milioane de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu cel puţin o doză

Israelul a atins o nouă bornă în campania de imunizare contra COVID-19 a populaţiei, vaccinând marţi cu o primă doză persoana cu numărul 4.000.000, a informat biroul premierului Benjamin Netanyahu, transmite dpa.

Persoana respectivă s-a întâlnit cu Netanyahu şi cu ministrul sănătăţii, Yuli Edelstein, la centrul de vaccinare de la Ierusalim.

'Aş vrea să fac de aici un apel la cele 570.000 de persoane de peste 50 de ani care nu au fost încă vaccinate. Aproape 100% dintre decese şi cazuri severe sunt concentrate în acest grup', a spus Netanyahu, îndemnând persoanele în cauză să nu evite vaccinarea din cauza 'uşorului disconfort al înţepăturii'.

Îndemnându-şi compatrioţii să meargă să se vaccineze, prim-ministrul a amintit 'paşaportul verde' care le va permite celor imunizaţi să aibă acces la centre de divertisment şi alte atracţii.

În plus, Netanyahu a avertizat că, dacă nu vor fi vaccinate suficiente persoane, spitalele vor fi supraaglomerate cu pacienţi cu COVID-19 şi un nou lockdown va deveni necesar.

Din totalul populaţiei de 9,3 milioane de locuitori, peste 2,6 milioane au primit deja ambele doze de vaccin.

Conform site-ului Our World in Data, Israelul este lider mondial în ce priveşte numărul de vaccinaţi la 100 de locuitori.

Israelul urmează să redeschidă treptat centrele comerciale şi de timp liber începând de duminică, însă unele le vor fi accesibile doar persoanelor care s-au vaccinat ori s-au recuperat de pe urma infectării cu coronavirus.

Cabinetul a aprobat luni seară un plan de ridicare treptată a restricţiilor impuse în al treilea lockdown la nivel naţional.

'Planul a fost aprobat în principiu; regulile vor fi aprobate de îndată ce vor fi finalizate', arată un comunicat comun al biroului premierului şi Ministerului Sănătăţii.

Elevii din clasele a 5-a, a 6-a, a 11-a şi a 12-a vor începe să revină şi ei de duminică în şcoli, după cei din clasele mai mici şi copii de grădiniţă, în baza unui sistem de semafor care etichetează localităţile cu verde, galben, portocaliu sau roşu, în funcţie de rata de infectare.

Centrele comerciale, pieţele, magazinele stradale, muzeele, bibliotecile şi sinagogile se vor redeschide de asemenea duminică, cu reguli stricte de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Persoanele cărora li s-au administrat ambele doze de vaccin ar putea primi un certificat special, sau 'paşaport verde', la o săptămână după ultima doză, care le-ar permite accesul la facilităţi suplimentare, alături de cei care s-au recuperat de pe urma virusului.

Ele vor putea frecventa săli de fitness, piscine, evenimente culturale şi sportive, târguri, expoziţii şi hoteluri, chiar dacă restaurantele acestora vor rămâne închise.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”