Israelul foloseşte din nou tehnologia de monitorizare a serviciilor secrete, după înmulţirea cazurilor de COVID-19

Guvernul israelian a aprobat miercuri, pentru a doua oară în acest an, folosirea tehnologiei serviciilor secrete pentru a monitoriza pacienţii cu COVID-19, după ce aceasta a mai fost utilizată din martie şi până la începutul acestei luni, relatează agenţia EFE.

Măsura ce are ca obiectiv stoparea răspândirii coronavirusului mai trebuie aprobată de Knesset (Parlament), după care poliţia şi serviciul de securitate internă Shin Bet vor începe din nou să monitorizeze telefoanele mobile ale purtătorilor de COVID-19, folosind instrumente informatice create pentru combaterea terorismului. Cu ajutorul acestei tehnologii, care implică şi urmărirea cardurilor bancare, sunt monitorizate atât persoanele infectate, cât şi contacţii lor.

Autorităţile israeliene au oprit pe 9 iunie folosirea acestei tehnologii pentru monitorizarea pacienţilor, după ce guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu a decis să nu aprobe o lege cerută de Curtea Supremă şi care ar fi autorizat folosirea ei permanentă, nu doar în cadrul unor măsuri antiepidemice temporare.

În pofida controverselor legate de respectarea dreptului la viaţă privată, miniştrii din blocul Albastru şi Alb adversari ai premierului Netanyahu au renunţat în final la opoziţia lor faţă de folosirea din nou a respectivei tehnologii, dată fiind creşterea numărului cazurilor de COVID-19.

Potrivit Ministerului israelian al Sănătăţii, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 420 de noi cazuri de COVID-19, o cifră record în ultimele două luni şi care provoacă temeri privind un al doilea val al epidemiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR