Israelul renunţă la planul de eliberare a unui grup de 26 de prizonieri palestinieni. Casa Albă critică decizia Tel-Avivului

Şefului delegaţiei israeliene de negociatori, Tzipi Livni, a fost cel care a precizat că Autoritatea Palestiniană a fost informată că Guvernul israelian refuză să onoreze angajamentul de eliberare a 26 de prizonieri palestinieni.

Decizia a fost luată în contextul în care Autoritatea Palestiniană a decis să adere la 15 acorduri şi tratate internaţionale, o abordare contestată de Israel.

Administraţia de la Washington a reacţionat la scurt timp după apariţia în media a informaţiilor oferite de Tzipi Livni.

„Decizia Israelului de a întârzia eliberarea celui de-al patrulea grup de prizonieri generează dificultăţi (...)Niciuna dintre părţi nu a exprimat intenţia de întrerupere a negocierilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, Jay Carney

Secretarul general al Comitetului executiv al organizaţiei de Eliberare a Palestinei a subliniat joi că „viitoarele condiţii ale negocierii (n.r. – între cele două părţi) se vor schimba radical”, acesta denunţând „o politică constantă a şantajului şi a presiunilor”, informează „Le Monde”, ediţia electronică.

Mahmoud Abbas a anunţat marţi că Autoritatea Palestiniană a decis să adere la 15 agenţii şi tratate internaţionale. Anunţul său a fost realizat în contextul în care Guvernul israelian a relansat licitaţia pentru proiectul de construire a 708 locuinţe într-un cartier din Ierusalimul de Est.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /