Israelul vrea să vândă serviciul poştal

Israelul intenţionează să privatizeze integral serviciul naţional poştal printr-o combinaţie de oferte de acţiuni la Bursa din Tel Aviv şi alte măsuri, inclusiv o posibilă vânzare către o entitate privată, transmite Reuters.

Ministrul Comunicaţiilor, Yoaz Hendel, a declarat că 40% din Israel Post Co ar putea fi vândut la bursă printr-o Ofertă Publică Iniţială (IPO), iar restul acţiunilor deţinute de stat printr-o vânzare privată, IPO sau o combinaţie a ambelor.

Tranzacţia a fost acceptată de Ministerul de Finanţe, dar nu s-a stabilit încă calendarul.

După ani de rezultate slabe, Israel Post efectuează o reorganizare majoră, inclusiv schimbarea centrelor de livrare şi reducerea numărului de angajaţi.

Privatizarea companiei va duce la îmbunătăţirea operaţiunilor, a dat asigurări Guvernul israelian.

Hendel a explicat că printre reformele propuse se află reducerea reglementării, extinderea concurenţei în domeniul trimiterii scrisorilor, progrese în vederea digitalizării şi amenzi mai mari pentru nerespectarea licenţelor.

"Piaţa scrisorilor scade, în timp ce creşte piaţa pachetelor. Este timpul pentru o schimbare a funcţionării serviciilor poştale", a declarat ministrul Comunicaţiilor. Acesta a adăugat că doar o privatizare completă este soluţia pe termen lung a problemelor structurale cu care se confruntă compania poştală.

În primul semestru din 2021, Israel Post a raportat pierderi de 64 milioane şekeli (21 milioane dolari) faţă de pierderi de 163 milioane şekeli în urmă cu un an. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă