Italia - Cel mai cunoscut portret al lui Dante Alighieri, ''întinerit'' după lucrările de restaurare

Portretul cel mai cunoscut al lui Dante Alighieri, realizat de pictorul renascentist toscan c şi păstrat la Galeria Uffizi din Florenţa, şi-an regăsit tinereţea pe care o pierduse în urma intervenţiilor succesive, graţie unor noi lucrări de restaurare care au fost prezentate joi, relatează EFE.

Lucrările de restaurare, care au avut loc la împlinirea a 700 de ani de la moartea poetului italian, au dezvăluit imaginea senină şi liniştită a lui Alighieri, foarte diferită de ceea ce se vedea până acum, a explicat muzeul într-un comunicat.

"Depunerii progresive de sedimente pe suprafaţa picturii şi intervenţiile au întunecat cromatismul operei, dându-i aspectul unei picturi în ulei", a precizat muzeul.

Directorul Galeriei Uffizi, Eike Schmidt, a precizat că "este, poate, imaginea cea mai faimoasă a lui Dante, un simbol legat de cultura şi de spiritul italienilor".

Potrivit muzeului, culorile care au suferit efectul de întunecare au adăugat un aspect de îmbătrânire chipului lui Dante, dându-i o înfăţişare mai sumbră decât în mod normal.

Lucrările de restaurare au fost realizate de specialişti ai muzeului în tehnici avansate de curăţare, care "au redat operei lejeritatea tipică a unei picturi murale, redescoperind un chip al lui Dante luminos şi cu o prospeţime juvenilă complet nouă".

Lucrările au durat aproape şase luni iar acest portret realizat de Andrea del Castagno va fi protagonist al marii expoziţii "Dante - The Vision of Art", organizată în oraşul Forli de Fundaţia Cassa dei Risparmi şi de galeria Ufizzi, care a împrumutat aproape 50 de lucrări, ca parte a celebrărilor prilejuite de comemorarea a 700 de ani de la moartea autorului Divina Comedia.

Andrea del Castagno a pictat între 1447 şi 1449 un ciclu de portrete reprezentând personalităţi importante ale culturii, precum Dante Alighieri, Petrarca şi Boccaccio.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Ce se întâmplă? / Băncile din Ro au refuzat de 6 ori să împrumute Guvernul în luna martie!

5 Liderul suprem al Iranului aruncă bomba: „Nu noi am atacat Turcia și Omanul. Este o înșelătorie menită să creeze diviziuni”