Italia: 17 persoane, între care politicieni şi un poliţist, arestate într-o operaţiune împotriva grupării mafiote 'Ndrangheta

Italia: 17 persoane, între care politicieni şi un poliţist, arestate într-o operaţiune împotriva grupării mafiote 'Ndrangheta

Şaptesprezece persoane, inclusiv politicieni locali cunoscuţi şi un poliţist, au fost arestate în Italia într-o operaţiune majoră a poliţiei împotriva mafiei 'Ndrangheta, relatează DPA.

Într-un comunicat transmis miercuri, poliţia a precizat că a vizat gruparea Libri, despre care se crede că are sub control câteva cartiere din oraşul Reggio Calabria.

Douăsprezece persoane au fost plasat în arest preventiv şi alte cinci în arest la domiciliu, a mai transmis poliţia, adăugând că printre cei arestaţi se numără politicieni, oameni de afaceri, un avocat şi un poliţist.

Numele lor nu au fost făcute publice. În comunicat se menţionează că poliţistul a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat că a încercat să îi ofere informaţii confidenţiale unui politician regional.

Conform agenţiei de ştiri ANSA, politicienii de rang înalt arestaţi sunt Alessandro Nicolo, consilier regional al partidului de extremă-dreapta Fraţii Italiei, şi consilierul-şef regional al Partidului Democrat (de centru-stânga, aflat la guvernare), Sebastiano Romeo.

Nicolo este la închisoare, iar Romeo este în arest la domiciliu, a precizat ANSA.

'Ndrangheta, cea mai puternică organizaţie mafiotă din Italia, îşi are originea în Calabria, regiune sudică administrată în prezent de PD.

Poliţia a precizat că în anchetă s-au folosit ascultări de telefoane şi informaţii de la dezertori din rândul mafiei, un lucru rar în cadrul 'Ndrangheta, o organizaţie extrem de secretoasă.

Operaţiunea de miercuri a permis de asemenea confiscarea unor bunuri de milioane de euro aparţinând mafiei, între care restaurante, companii de construcţii şi agenţii imobiliare. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia