În 2020, anul în care a lovit pandemia, Italia a pierdut în jur de 724.000 de locuri de muncă, marea majoritate în rândul lucrătorilor temporari şi al lucrătorilor independenţi, doar 90.000 fiind pierdute în rândul persoanelor cu contracte permanente, a precizat ISTAT în raportul său anual, citat de Reuters .
Acest lucru a marcat o scădere a ocupării forţei de muncă de aproximativ 3%, aproximativ în concordanţă cu Spania şi Irlanda.
Singurele ţări din UE care au înregistrat o scădere mai mare au fost Grecia (-5,1%) şi Bulgaria (-3,6%).
Când economiile UE s-au redresat în 2021, ocuparea forţei de muncă în Italia a crescut cu doar 0,6%, o treime din creşterea înregistrată în întreaga UE, a precizat ISTAT.
Rata de ocupare a forţei de muncă din Italia la sfârşitul anului 2021 se situa la 58,2%, cu 10,2 puncte sub media UE, diferenţa crescând de la 9,1 puncte în 2019.
Până în luna mai, rata a urcat la 59,8%, conform ISTAT, iar numărul persoanelor care lucrează era aproape la fel de mare ca înainte de pandemie.
Criza demografică de lungă durată din Italia s-a agravat şi ea în timpul pandemiei COVID şi, spre deosebire de Franţa şi Germania, nu dă semne de îmbunătăţire, a precizat ISTAT.
Datele preliminare pentru luna martie au arătat că natalitatea a scăzut cu un record de 11,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, potrivit raportului.
Produsul intern brut italian a revenit aproximativ la nivelul de dinaintea pandemiei la sfârşitul primului trimestru al acestui an, a precizat ISTAT, după o scădere de 9,0% în 2020 şi o revenire de 6,6% anul trecut.
În pofida revenirii de anul trecut, numărul persoanelor care trăiesc în ceea ce ISTAT numeşte "sărăcie absolută", ceea ce înseamnă că nu îşi pot permite bunuri şi servicii esenţiale, s-a ridicat la 5,5 milioane, adică 9,4% din populaţie, triplându-se faţă de 2005.
