Italia: Școlile, universităţile şi muzeele din Siena, închise în urma unor cutremure de mică intensitate

Italia: Școlile, universităţile şi muzeele din Siena, închise în urma unor cutremure de mică intensitate

Risc Seismic

Autorităţile din oraşul italian Siena, care s-a confruntat noaptea trecută cu o serie de seisme de slabă intensitate, au decis, ca măsură de precauţie, să închidă joi şcolile, universităţile şi muzeele din această celebră destinaţie turistică din regiunea Toscana, informează AFP.

Mai multe seisme de mică intensitate au avut loc în Siena

Mai multe seisme de mică intensitate au avut loc în Siena

Potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), aproximativ 20 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 2,8 s-au produs, în noaptea de miercuri spre joi, după un seism mai puternic, ce a avut magnitudinea 3,5 şi care a fost înregistrat miercuri, puţin după ora locală 22:00.

„Clădirile comunale fac obiectul unor verificări, dar în acest stadiu niciun pericol nu a fost detectat", a anunţat joi Primăria din Siena într-un comunicat, în care a precizat că autorităţile locale intenţionează „să închidă, după şcoli, şi bazele sportive, sălile de fitness şi toate birourile comunale".

Italia prezintă un risc ridicat de producere de seisme

Siena, o localitate aflată în sudul regiunii Toscana , este celebră pentru patrimoniul său artistic şi pentru „Palio", o spectaculoasă cursă de cai la care participă cartierele oraşului de două ori pe an, pe 2 iulie şi pe 16 august. Centrul său istoric a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Italia, aflată la convergenţa dintre placa eurasiatică şi placa africană, care o împinge spre Balcani în partea sa nordică, este expusă la riscul de seisme în mare parte a teritoriului său.

În 2009, un cutremur de pământ a provocat peste 300 de decese în oraşul L'Aquila şi în regiunea sa înconjurătoare, în centrul ţării. Bilanţul a fost similar şi după un seism care s-a produs în 2016 în Amatrice, o localitate situată tot în centrul Italiei.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

2 „Nemuritorii” / șefii încremeniți în funcții publice din instituții-cheie

3 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

4 Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i facem din vorbe”

5 Scandal în Franţa, după ce soția președintelui a fost înregistrată făcând o remarcă vulgară despre activistele feministe. „E timpul ca soții Macron să…