Iulian Măntescu (FML): Sindicaliștii feroviari se vor afla timp de trei zile în grevă japoneză

Sindicaliștii din domeniul feroviar se vor afla în perioada 22-24 septembrie a.c., respectiv marți, miercuri și joi, în grevă de tip japonez, o decizie referitoare la declanșarea unei greve generale pe 1 octombrie a.c. urmând să fie luată în cursul zilei de miercuri, a declarat luni, pentru AGERPRES, Iulian Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă (FML).

'Marți, miercuri și joi, membrii noștri de sindicat se vor afla în grevă generală de tip japonez, purtând o banderolă albă la mână în semn de protest față de nesoluționarea revendicărilor pe care le au. O decizie referitoare la declanșarea grevei generale pe 1 octombrie o vom lua în cursul zilei de miercuri, după întâlnirea pe care i-am solicitat-o ministrului Transporturilor, Iulian Matache. Oamenii sunt foarte nemulțumiți de condițiile muncă și de aceea autoritățile trebuie să identifice rapid soluții pentru soluționarea problemelor sindicale', a spus Iulian Măntescu, după întâlnirea pe care a avut-o, luni, cu reprezentanții ministerului.

Feroviarii doresc semnarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) până cel târziu pe 30 septembrie 2015, dar și o creștere salarială de cel puțin 10%.

Sindicaliștii solicită, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanță începând cu 1 ianuarie 2016 și o politică de personal care să asigure funcționarea în bune condiții a acestui domeniu 'legat direct și explicit de siguranța națională'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele