Japonia are mai multe puncte de încărcare a automobilelor electrice decât benzinării

Constructorul auto japonez Nissan Motor Co. susține că în prezent în Japonia sunt 40.000 de puncte de încărcare a automobilelor electrice, incluzând aici și cele aflate în garajele private, mai multe decât cele 34.000 de benzinării care există în prezent în Japonia, transmite Bloomberg.

Chiar dacă în mod normal benzinăriile au mai multe pompe și pot deservi mai multe automobile simultan aceste cifre sunt o dovadă că eforturile destinate extinderii infrastructurii pentru vehiculele ecologice încep să dea roade.

'Un element important pentru continuarea creșterii pieței automobilelor electrice este dezvoltarea infrastructurii de încărcare', a declarat directorul financiar de la Nissan, Joseph G. Peter.

Potrivit Bloomberg, în SUA există în prezent aproximativ 9.000 de puncte de încărcare a automobilelor electrice, mai puțin de un sfert decât numărul din Japonia chiar dacă populația Japoniei este la o treime față de cea a SUA.

Anul trecut alianța Renault-Nissan a rămas lider mondial pe piața vehiculelor ecologice în condițiile în care a vândut 82.602 vehicule electrice, în creștere cu 24% comparativ cu 2013, ceea ce îi conferă o cotă de piață globală de 56%. Modelul Nissan Leaf a fost cel mai bine vândut vehicul electric din lume cu 61.507 unități vândute. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR