Japonia: Toyota dă startul oraşului său conectat, inaugurat la poalele Muntelui Fuji

Toyota a dat startul marţi, în Japonia, programului său pentru dezvoltarea unui oraş în totalitate conectat, un mare laborator pentru toate tehnologiile viitorului, precum conducerea automată, robotica sau inteligenţa artificială, relatează AFP.

Numit "Woven City" ("Oraşul ţesut"), acest cartier experimental situat la poalele celebrului Munte Fuji (centrul Japoniei) le va permite cercetătorilor să îşi testeze produsele în viaţa reală, iniţial cu 360 de locuitori, apoi cu 2.000, odată ce se va dezvolta, a declarat gigantul auto japonez.

Inventatorii şi angajaţii grupului vor fi cobaii acestui program.

Responsabilii Toyota au organizat în zona cu o suprafaţă de 175 de hectare o ceremonie de inaugurare a oraşului unde s-a aflat odată o fabrică Toyota, care şi-a închis porţile anul trecut.

"Proiectul "Woven City" începe oficial astăzi", a declarat preşedintele Toyota, Akio Toyoda, citat într-un comunicat.



Naşterea acestui oraş inteligent face parte din strategia de dezvoltare a constructorului nipon de noi tehnologii, în timp ce schimbările reglementărilor şi ale gusturilor consumatorilor continuă să împingă industria auto globală către mai mult respect pentru mediu, eficienţă şi automatizare.

Toyota şi-a dezvăluit proiectul de "laborator viu" în ianuarie 2020 la salonul Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, invitând la colaborare investitori din lumea întreagă.

Constructorul auto japonez Toyota a redevenit în 2020 cel mai mare constructor auto mondial după ce a comercializat aproximativ 9,53 de milioane de vehicule de la toate mărcile grupului, depăşindu-şi astfel rivalul german Volkswagen (9,3 milioane).

Proiectele oraşelor conectate se multiplică la nivel mondial, în special în America de Nord şi China, cu cei patru giganţi americani ai internetului Google, Apple, Facebook şi Amazon (GAFA) pe de o parte şi guvernul chinez pe de altă parte, împreună cu giganţii locali Huawei, Tencent sau Alibaba, notează AFP.

Aceste proiecte profită de accelerarea implementărilor noii tehnologii mobile 5G, care ar trebui să permită o viteză mult superioară faţă de 4G, cu un timp de latenţă (timpul de răspuns) redus la minimum. AGERPRES


populare
astăzi

1 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

2 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

3 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu

4 Iranul dă șah economiei mondiale, dar americanii mai au o carte de jucat. Expert: „E o armă teribilă”

5 Atac devastator în apele irakiene / Două petroliere străine incendiate, un membru al echipajului ucis și 38 de oameni salvați