Jaqueline Cristian pierde, iar România și Slovenia sunt la egalitate în calificările pentru Billie Jean King Cup

Jaqueline Cristian pierde, iar România și Slovenia sunt la egalitate în calificările pentru Billie Jean King Cup

Echipele feminine de tenis ale României şi Sloveniei sunt la egalitate, 2-2, după ce Jaqueline Cristian a fost învinsă de Kaja Juvan cu 6-2, 6-4, sâmbătă, la Koper, în calificările pentru turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup, informează Agerpres.

Jaqueline Cristian Foto Arhivă

Jaqueline Cristian (24 ani, 180 WTA) s-a înclinat după o oră şi 15 minute de joc.

Românca a încheiat cu mai puţine mingi direct câştigătoare decât Juvan (22 ani, 121 WTA), 11-21, şi cu mai multe erori neforţate (28-21).

Reprezentanta noastră a ieşit învingătoare în ambele partide directe de până acum, în 2021 în primul tur la Belgrad, cu 6-3, 7-6 (7/2), şi în acelaşi an în primul tur la Transylvania Open (Cluj-Napoca), scor 3-6, 7-6 (10/8), 7-6 (7/3).

Vineri, în primul meci de simplu, Ana Bogdan învins-o dramatic pe Kaja Juvan, cu 3-6, 6-3, 6-4. În a doua partidă de simplu, Jaqueline Cristian a trecut de Tamara Zidansek cu scorul de 6-1, 4-6, 6-3.

Sâmbătă, Ana Bogdan a fost învinsă de Tamara Zidansek cu 3-6, 7-6 (7/4), 7-5, în prima partidă de simplu a zilei.

Meciul de dublu va decide soarta întâlnirii şi va opune perechile Irina Bara/Monica Niculescu şi Pia Lovric/Nina Potocnik.

Echipa României, condusă de căpitanul nejucător Horia Tecău şi antrenorii Alina Tecşor-Cercel şi Daniel Dobre, este compusă pentru acest meci din Ana Bogdan - locul 58 WTA la simplu, 273 la dublu, Irina Maria Bara - 234 la simplu, 122 la dublu, Jaqueline Adina Cristian - 180 la simplu, 529 la dublu, Anca Alexia Todoni - 719 la simplu, 988 la dublu şi Monica Niculescu - 42 la dublu.

Căpitanul nejucător al Sloveniei, Andrej Krasevec, contează pe Tamara Zidansek - locul 102 la simplu, 53 la dublu, Kaja Juvan - 121 la simplu, 467 la dublu, Nina Potocnik - 266 la simplu, 535 la dublu, Pia Lovric - 572 la simplu, 660 la dublu, Ela Nala Milic - 1.090 la simplu.

Singurul meci direct dintre cele două echipe a avut loc în anul 2000 şi a fost câştigat de Slovenia cu 3-0, în Spania, la Murcia, în Grupa I a zonei Europa/Africa.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”