Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului Transylvania Open

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului Transylvania Open, singurul de categoria WTA 250 din România, după ce a învins-o pe letona Anastasija Sevastova cu 6-3, 7-5, vineri, în BT Arena din Cluj-Napoca.

Jaqueline Cristian merge mai departe la Transylvania

Jaqueline Cristian merge mai departe la Transylvania Open FOTO Getty

Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA) a ajuns în premieră în penultimul act la Cluj-Napoca , la turneul dotat cu premii totale de 267.082 de dolari, după o victorie obţinută într-o oră şi 39 de minute.

În primul set, românca a revenit de la 2-3 şi s-a impus cu 6-3, după patru ghemuri consecutive. Jaqueline Cristian a avut o serie de şapte ghemuri, conducând cu 3-0 în actul secund. A urmat o perioadă mai slabă şi letona a reuşit egalarea, 3-3. Jaqueline Cristian s-a desprins din nou, la 5-3, dar Sevastova a egalat. Românca a găsit resurse să câştige încă două ghemuri, setul şi meciul.

Jaqueline Cristian a încheiat cu 6 aşi, dar a făcut şi 4 duble greşeli, scrie Agerpres.

Aceasta a fost prima sa confruntare cu Sevastova (33 ani, 656 WTA).

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 11.610 dolari şi 98 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Ana Bogdan şi olandeza Arantxa Rus, principala favorită.

Jaqueline Cristian va evolua vineri şi în semifinalele probei de dublu, alături de Andreea Mitu, împotriva cuplului american Caty McNally/Asia Muhammad.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic