Jean-Claude Juncker a delectat asistenţa la o conferinţă cu câteva mişcări de dans înaintea discursului

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reuşit să provoace râsetele asistenţei la o conferinţă organizată la Bruxelles, prin câteva mişcări de dans înainte de a-şi începe discursul, el părând să o imite pe şefa executivului britanic Theresa May, care a făcut acelaşi lucru săptămâna trecută înaintea intervenţiei sale la congresul Partidului Conservator, transmite Reuters.

În urmă cu cinci zile, Theresa May a urcat degajată pe scenă pe acordurile cântecului 'Dancing Queen', al legendarei trupe suedeze ABBA, o autoironie legată de o călătorie recentă în Africa de Sud unde ea a dansat cu elevii.

La respectiva conferinţă organizată luni la Bruxelles, Juncker nu şi-a putut începe discursul din cauză că de pe hol continua să se audă muzică. Ridicându-şi ochii din hârtiile sale, preşedintele Comisiei Europene şi-a desfăcut larg braţele şi a început să-şi mişte umerii şi şoldurile pe ritmul muzicii.

Câteva secunde au fost suficiente pentru a provoca o cascadă de râsete în sală, Jean-Claude Juncker oferind în schimb un zâmbet larg.





Publicaţia britanică Daily Mail (pro-Brexit) a estimat că Juncker pare că 'a râs' de Theresa May, în timp ce comentariile online au reflectat furia faţă de refuzul Uniunii Europene de a accepta termenii propuşi de guvernul May pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui CE a afirmat că reprezentaţia sa spontană nu 'a vizat pe nimeni' şi a repetat că Juncker acordă un 'mare respect' şefei executivului britanic.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR