Jeb Bush: "Sunt candidat la președinția Statelor Unite"

Jeb Bush: "Sunt candidat la președinția Statelor Unite"

Jeb Bush, fratele și fiul ultimilor doi președinți republicani ai Statelor Unite, și-a oficializat luni candidatura la alegerile primare prezidențiale din 2016, în timpul unui discurs la Miami, Florida (sud-est), afirmând că americanii merită mai mult decât un președinte democrat după opt ani, o referire directă la Barack Obama.

"Sunt candidat la președinția Statelor Unite", a declarat el în fața simpatizanților, la mai mult de șase luni după ce și-a confirmat interesul pentru Casa Albă.

"Partidul instalat la Casa Albă este deja ocupat să planifice alegeri primare fără suspans, alegeri fără o schimbare", a estimat Jeb Bush, referindu-se la statutul de favorit al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate. "Voi și cu mine știm că America merita mai mult".

Republicanul, în vârstă de 62 de ani, a revenit pe larg la bilanțul său de guvernator al marelui stat Florida, între 1999 și 2007, o experiență executivă prezentată ca cea mai bună pregătire pentru președinția țării, notează AFP.

"Nu există niciun motiv să nu putem avea o creștere de 4% pe an. Și acesta va fi obiectivul meu ca președinte: o creștere de 4% și 19 milioane de locuri de muncă care vor rezulta", a declarat Jeb Bush, printre altele.

Republicanul a promis de asemenea să atace sindicatele și "birocrația" capitalei federale.

"Avem nevoie de un președinte gata să conteste și să răstoarne întreaga cultură a capitalei noastre", a adăugat Jeb Bush, prezentându-se drept un responsabil politic în afara jocului politic național.

Abordând politica externă, el a criticat bilanțul anilor "Obama-Clinton-Kerry" atribuindu-le o înșiruire de crize în străinătate.

La evenimentul de la Miami, un oraș unde comunitatea cubano-americană este importantă și influentă, au participat mulți susținători hispanici, în sală și pe scenă, printre care cântăreți de origine cubaneză și mama unei fete cu handicap de origine columbiană. Soția lui Jeb Bush, Columba, este de origine mexicană. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 Așa o fi?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă