JO 2018: Short-track feminin - Aur pentru Coreea de Sud în proba de 1.500 metri

Patinatoarea sud-coreeană de 19 ani, Choi Minjeong, a cucerit medalia de aur la short-track, în proba de 1.500 metri, sâmbătă, la JO de iarnă de la PyeongChang, devansându-le în finală pe chinezoaica Jinyu Li şi canadianca Kim Boutin.

Choi Minjeong a fost cronometrată cu timpul de 2:24.948, Li Jinyu obţinând 2:25.703, în timp ce canadianca Boutin a scos 2:25.834.

Pe locul 4 a sosit o altă patinatoare din Coreea de Sud, Kim A-Lang (2:25.941), pe poziţiile 5 şi 6 situându-se Jorien Ter Mors (Olanda - 2:25.955) şi Petra Jaszapati (Ungaria - 2:26.138).

Italianca Arianna Fontana, care a cucerit aurul la short-track 500 metri, a sosit abia a 7-a, cu 2:27.475.

Pentru Choi Minjeong a fost o revanşă după ce a fost descalificată pentru obstrucţie în proba de 500 metri, unde obţinuse iniţial locul 2, de eliminarea acesteia profitând canadianca Boutin, care a intrat astfel în posesia bronzului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană